Polițiștii Secției Crasna au oprit în trafic, pe drumul comunal 74, între localitățile Recea și Vârșolț, în 29 iunie, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani din localitatea Hereclean.
“În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii din Crasna au întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, se arată într-un comunicat de presă remis de Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj.