În prezența comisarului-șef de poliție Lupu Florin – adjunct al șefului Inspectoratului Județean de Poliție Sălaj, a șefului Serviciului de Ordine Publică, comisarul-șef Ioan Groza, și a subcomisarului de poliție Mihai Sabău, șeful Biroului Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier, astăzi, la sediul instituției amintite, a avut loc o conferință de presă.
În primele 6 luni ale anului 2024, Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj a continuat să fie un factor de securitate şi stabilitate, având o contribuţie semnificativă la scăderea și menţinerea sub control a fenomenului infracţional, la asigurarea desfăşurării în condiţii optime de siguranță a vieții comunității, au ținut să precizeze reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.
Astfel, într-o o evaluare a activității IPJ Sălaj, pentru primele șase luni ale anului în curs, se arată că, în perioada amintită, au fost sesizate 2.328 de infracțiuni, fiind înregistrată o ușoară scădere a faptelor cu 2,6 %. Din totalul acestora, faptele de natură economico-financiară sesizate reprezintă 5,19 %, iar cele de natură judiciară 58,97 %.
În ce privește infracționalitatea contra patrimoniului sesizată, se observă o ușoară scădere de 8,41%, pe fondul scăderii numărului infracţiunilor de furt cu 10,6% (-44 de fapte), tulburări de posesie 18.19% (-14 fapte) și distrugeri, aceste infracțiuni deținând împreună o pondere însemnată din totalul infracțiunilor contra patrimoniului sesizate. Analiza comparativă a faptelor sesizate relevă scăderi la infracțiunile de furt, tâlhărie și tulburare de posesie și creștere în ceea ce privește infracțiunile de înșelăciune (cele în context online).
“În perioada analizată, la nivelul judeţului Sălaj, numărul infracţiunilor stradale sesizate a înregistrat o creștere cu 14,8% faţă de cel înregistrat în perioada de comparaţie.
În primele șase luni ale anului 2024, au fost sesizate 169 de infracțiuni stradale, dintre care 99 au fost în mediul urban și 70 în mediul rural. Ponderea infracțiunilor stradale este dată de infracțiunile de loviri sau alte violențe, fiind înregistrate 85 de astfel de fapte (50,2 % din total), respectiv 44 de furturi (26,3% din total).
Referitor la infracționalitatea din mediul rural, se poate observa o ușoară creștere a infracțiunilor contra patrimoniului (+11,88%).
Se observă un trend ascendent și în cazul infracționalității contra persoanei în mediul rural, acestea înregistrând o ușoară creștere de 3,62%, cea mai mare creștere înregistrându-se, similar aceleiași perioade a anului 2023, la infracțiunile de amenințare (+68%) și la infracțiunile de lovire sau alte violențe (+ 7,69%).
Dispozitivul de siguranță a fost adaptat în funcție de evoluția situației operative, fiind organizate patrule în zonele cu risc criminogen, corelate cu intervalele orare de comitere a faptelor.
Efectivele poliției de ordine publică au constatat 1.266 de infracțiuni (față de 1.235 în primele 6 luni ale anului 2023), înregistrând o ușoară creștere cu 2,51%”, au precizat reprezentanții IPJ Sălaj.