Abateri record în traficul sălăjean. Peste 400 de persoane au încălcat legislaţia în weekend. Amenzi de 130.720 de lei


Un fel de record de etapă în weekendul care a trecut, când 411 de conducători auto au fost prinşi de poliţişti încălcând legislaţia rutieră.

Peste 400 de persoane au încălcat legislaţia în weekend

“În perioada 19 – 21 aprilie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj au continuat acţiunile pe şoselele din județ, pentru fluidizarea trficului rutier și creșterea gradului de siguranță pe șoselele din județ, pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, a conducerii cu viteză excesivă, a depășirilor neregulamentare și, în general, a cauzelor generatoare de accidente rutiere.

Amenzi de 130.720 de lei

În cadrul acțiunilor desfășurate, au fost legitimate 738 de persoane, au fost verificate 688 de autovehicule, iar ca urmare a abaterilor constatate în trafic, au fost aplicate 411 sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 130.720 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, polițiștii rutieri au reținut 51 de permise de conducere și 4 certificate de înmatriculare.
Din totalul sancțiunilor aplicate, 197 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 36 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, au fost sancționate 11 depășiri neregulamentare, o sancțiune a fost aplicată pentru folosirea telefonului mobil fără sistemul de tip „mâini libere”, două sancțiuni pentru neacordarea priorității de trecere, iar o alta pentru manifestarea unui comportament agresiv în trafic. Totodată, au fost sancționați 10 pietoni, iar 153 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.
Polițiștii rutieri desfășoară permanent acțiuni în trafic, în vederea asigurării unui climat de siguranță pe șoselele din județ și pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accindete rutiere.

Cercetat penal pentru conducere sub influența alcoolului.

La data de 21 aprilie a.c., la ora 02.00, pe drumul județean 110, în localitatea sălăjeană Carastelec, polițiștii Secției nr. 8 Poliție Rurală Sărmășag au oprit în trafic pentru control un autoturism, condus de un localnic de 53 de ani.
În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul prezenta o concentrație alcoolică de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, iar polițiștii au întocmit în cauză dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Depistat în trafic, în timp ce conducea un autoturism, având suspendat acest drept.

Vineri, 19 aprilie a.c., la ora 15.50, pe D.N. 1 H, în localitatea sălăjeană Var, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Jibou au depistat în trafic un bărbat de 46 de ani, din municipiul Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În cauză, polițiștii din Jibou au întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de  conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

 Depistat în trafic, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat, cu număr fals de înmatriculare.

Duminică, 21 aprilie a.c., la ora 07.30, pe Bulevardul Mihai Viteazul din municipiul Zalău, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău au depistat în trafic un bărbat de 62 de ani, din Zalău, în timp ce conducea un autoturism.
Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că autoturismul condus de bărbatul în cauză este neînmatriculat, iar plăcuțele cu număr de înmatriculare montate pe acesta sunt atribuite unui alt autoturism.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul comiterii infracțiunilor de  conducerea unui autovehicul neînmatriculat și conducerea unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare”, informează IPJ Sălaj.


Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *