Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Jibou au fost sesizați ieri, 24 iulie, prin apel 112, cu privire la faptul că în localitatea Dăbâceni a avut loc un accident rutier.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele verificări au constatat că, un bărbat de 80 de ani, din Germania, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Dej – Baia Mare, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, într-o curbă la dreapta ar fi pătruns pe sensul opus de circulație, răsturnându-se în afara părții carosabile, face cunoscut Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj.
În urma accidentului rutier, un bărbat de 66 de ani, din Germania, pasager în autoturism, a suferit leziuni, fiind transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.