Președintele Camerei Deputaților, social-democratul Ciprian Șerban, a declarat, astăzi, pentru AGERPRES, că șapte deputați și trei senatori neafiliați s-au afiliat grupurilor PSD, ceea ce demonstrează că partidul rămâne “un factor de echilibru în politica românească”.
Cei șapte deputați sunt Alexandrin Moiseev, Iosif-Florin Jianu, Ekaterina-Maria Szoke, Ștefan-Alexandru Băișanu, Andrei Cosmin, aleși pe listele SOS și Dorin Popa și Lucian-Nicolae Andrușcă, aleși pe listele POT.
Cei trei senatori sunt Olga Onea și Ionel Carp, aleși pe listele SOS și sălăjeanul Paul-Ciprian Pintea, ales pe listele POT.
Odată cu afilierea celor zece parlamentari la PSD, social-democrații au mai mulți deputați și senatori decât PNL și USR la un loc.
Paul Ciprian Pintea, cel care tocmai a trădat partidul care l-a trimis in Senat, a fost protagonistul mai multor scandaluri la nivel național, deși are la activ doar câteva luni de mandat. Acesta a ieșit în evidență cu cele două dosare penale din cauza conducerii fără permis, dar și pentru că și-a falsificat CV-ul. El a susținut, în biografia de pe site-ul Senatului, că a făcut Liceul Mihai Viteazul din Zalău, între anii 2000-2004, însă în septembrie 2000, când începea anul școlar invocat în Curriculum Vitae, Pintea avea 12 ani și 10 luni.
Acesta și-a adăugat în CV că face cursuri la „Academic Singles”, doar că sub această denumire se ascunde un site de matrimoniale.
La momentul alegerilor din decembrie 2024, el era pe poziția a doua pe lista pentru Senat, dar redistribuirea voturilor i-a asigurat intrarea în Parlament.
Paul-Ciprian Pintea are deja o condamnare penală și este judecat într-un al doilea dosar pentru o infracțiune similară.
În martie 2024, a fost condamnat la un an și două luni de închisoare cu suspendare pentru conducere fără permis. Timp de doi ani, trebuie să se prezinte periodic la Serviciul de probațiune și să efectueze 40 de ore de muncă în folosul comunității. Câteva luni mai târziu, a fost prins din nou conducând fără permis și s-a ales cu un nou dosar penal, înregistrat la Judecătoria Zalău în iulie.
Mai mult, în CV-ul de pe site-ul Parlamentului, presărat cu greșeli gramaticale și de ortografie, Paul-Ciprian Pintea scria că a absolvit liceul cu diplomă de bacalaureat, deși presa din Sălaj scrisese că are doar 8 clase. Ulterior, acesta a afirmat ca are 11 clase. Încă avem o necunoscută în acest sens.
Totodată, senatorul a menționat în CV că urmează, din 2024, un program online de patru ani în „Business Management” tip Cambridge, la Business Academy. El a menționat însă platforma Academic Singles, doar că în realitate, aceasta este un site de matrimoniale.
Cu toate acestea, culmea politicii, Paul-Ciprian Pintea a fost ales membru în două comisii parlamentare extrem de importante: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital și Comisia pentru transporturi şi infrastructură.

