Compania de drumuri vrea să inaugureze în 2025 cel puțin 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres. Principalele surse de finațare pentru atingerea obiectivului rămân Programul Național de Redresare și Reziliență, bugetul de stat și fondurile europene alocate la capitolul transport.
Directotul CNAIR, Cristian Pistol, consideră că ținta de 200 de kilometri este realistă, după ce și în 2024 s-a realizat o performanță similară: “Pentru 2025 vom avea un buget decent pentru a ne continua activitatea așa cum trebuie. Evident, țintele noastre sunt tot peste 200 de kilometri. 200 de km este o țintă realistă, o țintă care poate fi atinsă, am dovedit-o deja și trebuie să ne menținem țintele acestea și chiar să le creștem”.
România are în prezent 1.270 de kilometri de șosele rapide, iar în acest an, într-un scenariu optimist, s-ar putea depăși bariera de 1.500 de kilometri de autostradă și drum expres.
Majoritatea lucrărilor se concentrează în estul țării, pe autostrada Moldovei, unde de la Ploiești spre Pașcani vor fi deschise circulației mai multe loturi de autostradă. În Muntenia va fi terminat segmentul dintre Pitești și Curtea de Argeș, parte din A1, iar în zona Capitalei ar trebui finalizată încă o bucată din șoseaua de centură care face legătura între autostrăzile București-Pitești și București-Constanța.
De la Compania de Drumuri, Cristian Pistol face cunoscut că două loturi din Autostrada Transilvania, în lungime totală de 43 de kilometri, pot fi terminate în acest an. De la Nădășelu la Zimbor și apoi spre Poarta Sălajului lucrările sunt avansate, deși în ultimul an constructorul și-a concentrat eforturile pe alte șantiere.
Chiar dacă va fi terminată în acest an, cel mai probabil noua bucată de autostradă va fi deschisă abia în 2026, când vor fi construite și cele două viaducte incluse în proiect după ce au apărut alunecări de teren în zonele Nădășelu și Topa Mică.
Performanța e un termen relativ. Depinde la ce se raportează.