Băieţii de la ISU Sălaj au câştigat primele două locuri la Campionatul de tenis de masă al MAI 2024.
În perioada 9-11 aprilie 2024, în Sala Olimpică “Gheorghe Bozga” din Bistriţa, s-a desfăşurat etapa finală a Campionatului naţional de tenis de masă al Ministerului Afacerilor Interne. Au fost premiaţi câştigătorii.
Astăzi, 11 aprilie, a avut loc festivitatea de premiere a câştigătorilor, în prezenţa inspectorilor şefi ai structurilor M.A.I. Bistriţa-Năsăud. Cu statut de invitat special la acest eveniment a fost d-na Elena Bozga, soţia regretatului Gheorghe Bozga, antrenor emerit al tenisului de masă, în memoria căruia s-a păstrat un moment de reculegere.
Competiţia a fost organizată de către Centrul Cultural M.A.I., împreună cu inspectoratele judeţene de Poliţie, Jandarmi şi pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, Clubul Sportiv Municipal Bistriţa şi Asociaţia Club Dinamo 6 Bistriţa. Au participat peste 110 sportivi, angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne.
La grupa femei s-a obţinut următorul clasament:
Locul I – ARSENIE ŞTEFANIA – I.P.J. Constanţa
Locul II – ŞERBAN ELENA – I.P.J. Vrancea
Locul III – ONICIU DENIŞA – I.J.J. Hunedoara
Premiile au fost acordate de domnul comisar şef Mihai-Ovidiu Lupşa, inspector şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.
La grupa până în 35 ani bărbaţi, s-a obţinut următorul clasament:
Locul I – TONGHIOIU ŞTEFAN – I.S.U. Argeş
Locul II – OLĂHUŢ RAREŞ – I.S.U. Maramureş
Locul III – SORESCU DEIAN – I.S.U. Caraş Severin
Premiile au fost acordate de către colonel Simion Cristian Bucur, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă” Bistriţa” al judeţului Bistriţa-Năsăud.
La grupa 35- 45 ani bărbaţi, s-a obţinut următorul clasament:
Locul I – FĂRCAŞ DAN – I.S.U. Sălaj
Locul II – LABO ALEXANDRU – I.S.U. Sălaj
Locul III – MICLOŞ ANDREI – I.S.U. Cluj
Premiile au fost acordate de către colonel Florin Furnea, şef al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi” Gelu Voievod” Bistriţa-Năsăud.
La grupa +45 ani bărbaţi s-a obţinut următorul clasament:
Locul I – CURUŢ GABRIEL – I.P.J. Timiş
Locul II – DRĂGAN FLORIN – I.P.J. Mureş
Locul III – BAIBURI LEVENT – I.S.U. Tulcea
Premiile au fost acordate de către comisar şef Crînguş Nicolae, Centrul Cultural al M.A.I.
De asemenea, au fost acordate diplome speciale şi plachete de onoare din partea Ministerului Afacerilor Interne pentru sprijinul acordat de către instituţiile implicate în organizarea şi bună desfăşurare a Campionatului de Tenis de Masă al M.A.I., ediţia 2024.