Temperaturile extrem de ridicate din ultimele zile au adus pe holurile unității de primire a urgențelor din cadrul Spitalului Județean de Urgență Zalău mai multe persoane cu probleme de sănătate. Potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții unității spitalicești, o persoană a leșinat și alte cinci au solicitat ajutor în regim de urgență pentru probleme de sănătate cauzate de caniculă.
Astfel, în perioada 12-17 iulie, când temperatura aerului din județ s-a ridicat până la valori de 38 de grade, s-au prezentat la UPU-SMURD Zalău un număr de 1.144 de persoane. Dintre pacienți, cei mai mulți au fost cu afecțiuni digestive, respectiv 75, cu afecțiuni renale 48 de pacienți, cu diverse fracturi au fost 40 de persoane și alte 20 de persoane cu infecții urinare.
De asemenea, s-au prezentat în urgență și 5 persoane care au acuzat probleme de sănătate cauzate de caniculă, în timp ce o persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce a leșinat din cauza căldurii. Și celor cu afecțiuni cronice, temperaturile extrem de ridicate din ultimele zile le-au cauzat acestora probleme de sănătate. În intervalul menționat, au ajuns în Urgență 10 persoane prezentând tensiune arterială.
Medicii atrag atenția că expunerea la temperaturi ridicate reprezintă un stres pentru organism. Există riscul deshidratării severe, agravării unor boli cronice sau declanşării unui atac de căldură. Se recomandă consumul de lichide fără a aștepta să apară senzația de sete, precum și consumul de fructe și legume proasptete.
Nu este recomandat consumul de alcool, cafea sau alte produse cu cofeină, deoarece acestea favorizează deshidratarea și diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii.
Îmbrăcămintea recomandată pentru această perioadă include haine lejere și ample, din fibre naturale, de culori deschise.
Pentru a trece mai ușor peste aceste zile caniculare, medicii recomandă populației să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 și 18.