Centru de colectare deșeuri cu aport voluntar, pe strada Spicului, în Zalău


Primăria Municipiului Zalău a demarat, miercuri, 3 iulie 2024, procedura de predare amplasament în vederea amenajării unui Centru de colectare deșeuri cu aport voluntar, pe strada Spicului.

Constructorul lucrării este SC Drum Inserv SRL, iar termenul de execuție este de 3 luni pentru demolarea construcțiilor existente și pregătirea suprafeței pe care urmează să fie montate containere pentru colectarea deșeurilor.

Având în vedere că în momentul de față construcțiile de pe strada Spicului, proprietate publică a municipiului Zalău, sunt neutilizate și se află în stare avansată de degradare, zona urmează să fie reamenajată și pregătită pentru implementarea proiectului amintit. Suprafața Centrului va fi de 2.419,2 mp. și va fi prevăzută atât cu containere descoperite, cât și cu containere închise.

Centrele de colectare cu aport voluntar sunt destinate colectării separate a deșeurilor care nu pot fi colectate în sitem “door-to-door”: deșeuri reciclabile și biodeșeuri care nu pot fi colectate în pubele individuale, precum și fluxurile speciale de deșeuri – voluminoase, textile, din lemn, mobilier, anvelope, echipamente electrice și electronice, baterii uzate, cadavre animale, deșeuri periculoase, deșeuri de grădină, din construcții și demolări.

Obiectivul acestei investiții este dezvoltarea unui management al deșeurilor eficient, prin suplimentarea capacităților de colectare separate, pregătire pentru reutilizare și valorificare a deșeurilor în vederea continuării procesului de conformare cu prevederile directivelor specifice și a tranziției la economia circulară.

Implementarea proiectului privind realizarea Centrului se face în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 3 – Managementul deșeurilor. Valoarea totală a contractului de finanțare este de 7.409.132,19 lei.



Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *