Cunoscutul ziarist și analist politic, Cristian Tudor Popescu, a avut o reacție tranșantă după prima dezbatere electorală pentru președinția României, avută de către candidatul PNL, generalul Nicolae Ciucă, în direct la postul de televiziune Antena3.
”Domnul Nicolae Ciucă a fost astă-seară parcă trezit dintr-un somn lung sau o transă hipnotică în care s-a aflat până acum. A parat perfect și a ripostat pe loc la întrebările contracandidaților Lasconi, Ciolacu și Geoană, nesuspectabile de a-i fi fost comunicate dinainte. A răspuns acceptabil pentru gafa de a nu ști că România produce motorină, deși era premier. Secvența familială, cu soția, nepoata și nora, a reușit să nu fie patetică și lacrimogenă. S-a desprins cu dibăcie de Klaus Iohannis și avionul lui superlux, evitând și aterizarea pe terenul de golf. Nu a reușit să înlăture pata neagră a plagiatului de pe teza sa de doctorat. A arătat suficient de competent și serios pentru o funcție înaltă în stat. A jucat tare, scriind și semnând în direct o hârtie că nu va mai face guvern cu PSD. Ăăă-urile s-au redus considerabil, a avut momente de spontaneitate inteligentă. A fost cea mai bună apariție publică a sa de până acum”, a transmis pe Facebook Cristian Tudor Popescu, de altfel unul dintre cei mai critici ziariști la adresa politicienilor din România.