Președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, susține într-o postare pe o rețea de socializare că dezvoltarea Complexului Arheologic Porolissum și transformarea lui într-un punct de referință cultural și turistic de talie mondială este unul dintre dezideratele instituției pe care o conduce. “Intrăm în linie dreaptă în ceea ce înseamnă dezvoltarea Complexului Arheologic Porolissum și transformarea lui într-un punct de referință cultural și turistic de talie mondială. Astăzi am avut o primă întâlnire cu specialiști din domeniu, pentru a discuta pe marginea demersurilor necesare în vederea accesării de fonduri naționale și europene, astfel încât să punem în valoare acest sit excepțional”, a declarat Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj.
Astfel, în perioada următoare, o echipă multidisciplinară cu vastă experiență în domeniu – formată din topografi, peisagiști, restauratori, arheologi și arhitecți, unii dintre ei implicați în procesul de includere a frontierelor romane ale Daciei în Patrimoniul Mondial UNESCO – va lucra pentru a pune bazele unei dezvoltări armonioase și sustenabile a sitului.
“Ne dorim ca patrimoniul istoric să fie protejat și pus în valoare prin soluții moderne, inspirate din proiecte similare implementare în străinătate, integrate în peisajul mirific al Munților Meseș, care să îmbine cercetarea științifică riguroasă cu oportunități atractive pentru turiști și pasionații de istorie. Porolissum este un obiectiv turistic de importanță județeană, regională și națională, un simbol al trecutului ce merită să fie redescoperit și apreciat la adevărata sa valoare”, a mai adăugat președintele CJ Sălaj.