Nu știu de ce satul ăsta nu are un loc ”vizibil” pe harta României, pentru că ”bate” multe, foarte multe alte localități transilvane care sunt așezate la loc de cinste pe harta istoriei. Se prea poate ca asta să fie din cauză că reperele-monumente istorice au aparținut unor boieri maghiari, însă toți cei care au trăit și trăim aici facem parte din istoria locurilor ăstora, și mi se pare nedreaptă dubla măsură cu care sunt catalogate monumentele istorice ale Transilvaniei. Cel puțin sentimentul ăsta te încearcă atunci când vezi cum crâmpeiele istoriei sunt lăsate în paragină.
Și dacă cele două castele – Castelul Wesselényi și Castelul Dégenfeld -, sunt, încă, în stare bună, biserica Reformată-Calvină, construită în stil gotic, pare că este sortită degradării, ca urmare a alunecărilor de teren. Cât despre capela funerară a familiei Wesselényi, care păstrează, încă, blazonul familiilor Wesselényi şi Kendeffy, blazonul lui Francisc Wesselényi și blazonul Susanei Rhédey, e ca și cum n-ar exista, la fel și cimitirul evreilor, aici, la Hodod, în 1877, trăind 139 de evrei.
Familia Wesselényi a ajuns proprietara localităţii în urma unei donaţii princiare, în anul 1584. Avându-şi originea în comitatul Nógrád, familia Wesselényi ajunge în zona principatului Transilvaniei la sfârşitul secolului al XVI-lea, prin două ramuri importante care îşi stabilesc centrul la Hodod, respectiv la Jibou. Odată cu pierderea importanţei militare a cetăţii, familia proprietară Wesselényi, considerând că un castel ar servi mult mai bine scopurilor funcţionale ale perioadei, a cosntruit castelul baroc, care este şi astăzi în picioare.
– Articolul complet pe Reporter pur și simplu –