Două clădiri aparținând Școlii Gimnaziale “Mihai Eminescu” din Zalău vor intra în renovare


Municipiul Zalău a semnat contractul de finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 5 – Valul renovării, pentru implementarea proiectului „Creșterea eficienței energetice a Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” – corp B și sala de sport, anunță Primăria Zalău. Proiectul vizează două obiective: corpul B, cu o suprafață de 2.370 mp, și sala de sport de 1.011 mp.

În cadrul ședinței ordinare de Consiliu Local, desfășurată astăzi, a fost aprobat devizul general, faza proiectului tehnic, iar bugetul actualizat al investiției se ridică la suma de 24.998.335,99 lei, din care 15.095.540,75 lei reprezintă contribuția Municipiului Zalău.

Proiectul prevede lucrări de îmbunătățire a eficienței energetice și modernizare a celor două clădiri, incluzând: izolarea termică a fațadei, înlocuirea tâmplăriei exterioare și interioare, reparații în zonele de intervenție, reabilitarea acoperișului, instalarea de noi echipamente termice și electrice, montarea de sisteme pentru utilizarea resurselor regenerabile, precum și lucrări necesare obținerii avizului ISU, conform reglementărilor legale în vigoare.



Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *