Polițiștii din cadrul Secției de Poliției Rurală Valea Vinului, județul Satu Mare, au fost sesizați luni, 17 februarie, de către o femeie de 84 de ani din localitatea Bârsău cu privire la faptul că două persoane necunoscute ar fi pătruns în imobil, sustrăgându-i suma de 5.000 de lei.
În urma activităților investigative efectuate de polițiștii sătmăreni, la scurt timp de la sesizare au fost identificate persoanele bănuite de comiterea faptei, constatând faptul că două femei de 47 de ani, respectiv 23 de ani din județul Sălaj, ar fi pătruns în imobil de unde au sustras suma amintită.
Prejudiciul a fost recuperat de către polițiști.
Față de cele două sălăjence a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind depuse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt.