Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au efectuat luni, 1 iulie, două percheziții domiciliare, în municipiul Zalău, la locuințele a două tinere, de 21 și 22 de ani, cercetate penal pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.
Acestea sunt bănuite de polițiștii de investigații criminale că, la aceeași dată, în jurul orei 02.05, în timp ce se aflau în locuința unui bărbat de 58 de ani, din localitatea Crișeni, i-ar fi pulverizat acestuia spray lacrimogen în ochi și i-ar fi sustras 100 de lei și un telefon mobil, ulterior părăsind locuința, informează Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, polițiștii au descoprit și ridicat, în vederea continuării cercetărilor, telefonul mobil sustras.
“Astfel, în urma administrării probatoriului, față de cele două tinere, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au dispus reținere, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.
Astăzi, 2 iulie a.c., acestea vor fi prezentate unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, în vederea documentării întregii activități infracționale a celor două tinere”, face cunoscut sursda amintită.