Elicopterul SMURD de la Jibou, care deservește cele șase județe din regiunea de nord-vest, a salvat în cei șase ani de la operaționalizare aproape 3.000 de persoane, potrivit datelor Inspectoratului General de Aviație (IGAv).
Purtătorul de cuvânt al IGAv, Eugen Fricosu, a precizat pentru Agerpres că, în cei șase ani de activitate, elicopterul SMURD de la Jibou a acumulat 3.552 ore de zbor, cu un total de 3.494 de misiuni și 2.965 de persoane salvate.
“Astăzi se împlinesc șase ani de salvare din înălțimi, în slujba vieții și a comunității din nord-vestul țării. Respect și recunoștință piloților, medicilor, asistenților și întregului personal pentru profesionalism, curaj și dăruire!”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Sălaj.
Punctul de Operare Aeromedical (POA) Jibou a fost inaugurat pe 10 septembrie 2019, împreună cu heliportul și baza aeromedicală, amplasate în cadrul unității de pompieri locale.
“Sunt elicoptere excepționale din toate punctele de vedere. La fiecare zbor, la fiecare decolare sentimentul pe care-l am e unul foarte plăcut. E un elicopter frumos, foarte, foarte util. Dimensiunile rotorului portant și ale aeronavei permit intervenția în spații foarte restrânse, foarte limitate. Acest lucru este un mare avantaj, pentru că misiunile SMURD sunt misiuni care se desfășoară în mare parte în medii greu accesibile cu alte mijloace, iar intervenția cu elicopterul chiar face diferența, în acest sens”, preciza, în 2020, într-o conferință de presă, locotenent-comandorul Mihai Mureșan, la vremea respectivă comandant de echipaj la Jibou.
El menționa că este vorba despre elicoptere extrem de sigure, foarte bune din punct de vedere operațional și al capabilităților de zbor, elicoptere de top cu care se execută misiuni umanitare în toate lumea – Germania, Eleveția, SUA, Japonia și așa mai departe. În configurația maximă, elicopterul poate să transporte șase pasageri plus echipajul, deci opt persoane la bord.
“În configurația SMURD sunt două locuri în față, pilot și copilot și în spate, două locuri, pentru un medic și un asistent și targa pe care se așează victima sau pacientul. Timpii de intervenție sunt cei care contează cel mai mult. Pentru zborurile din zonă, reușim să acoperim cu un timp de intervenție de 20-25 de minute o mare parte din nord-vestul României. Viteza de zbor este de aproximativ 270 kilometru la oră”, explica locotenent-comandorul Mihai Mureșan.
Investiția pentru heliport și baza aeromedicală, realizată de Consiliul Județean Sălaj, a fost de aproximativ 1,6 milioane de lei, în timp ce valoarea elicopterului SMURD, achiziționat de Ministerul Sănătății, a fost de 5,5 milioane de euro.
Elicopterul SMURD Jibou continuă să fie un element esențial în intervențiile medicale de urgență, reducând timpul de răspuns și oferind asistență rapidă pacienților din întreaga regiune.

