Şi, cam aşa s-au întâmplat lucrurile…
Venit obosit acasă, după ce n-a găsit nimic de făcut pe la prefectură, Florin Florian s-a aşezat în poziţia lotus pe plapuma sa de lucru şi a început să scrie: “Dragi sălăjeni,
Am hotărât să mă înscriu în competiția electorală pentru funcția de #Președinte al #Consiliului_Județean_Sălaj, din partea Partidului Social Democrat.
Este o decizie îndelung cântărită de mine și asumată deoarece proiectele mele și ale echipei politice pe care o reprezint răspund nevoilor acestui județ și oamenilor care-l însuflețesc.
Cred în puterea mea de a munci, de a avea rezultate utile și așteptate de către fiecare locuitor al Sălajului, cu recunoștință pentru ce a fost și ce este.
Am convingerea că îmi veți fi aproape în parcurgerea acestui drum!
Cu cele mai bune gânduri, 𝑭𝒍𝒐𝒓𝒊𝒏 𝑭𝒍𝒐𝒓𝒊𝒂𝒏”.
Îşi scoate balanţa de sub pat, mai cântăreşte o dată şi vede că Universul este în echilibru.
Dar, brusc, îşi aminteşte că n-a făcut schiţa de atac, aşa cum îi ceruseră şefu.
Scoate din valiza de serviciu metrul de croitorie, îl aşază cu grijă pe planşa aia mare cu pătrăţele, ţine toată compunerea 3D cu degetele încleştate ca gheara unui vultur cu prada în ele şi trage o linie, dintr-un capăt în altul. Pare mulţumit de rezultat, dar, totuşi, la un capăt, cu creionul chimic mai face o curbă mică, ca o cârje. “În cârja asta se sprijină poporul”.
Prins de entruziasmul facerii lumii sălăjene, ia de sub pernă catastiful cu formule matematice şi de campanie, desenează un cosinus, apoi un sinus, ca două floricele zglobii, calculează ipotenuza, trasează bisectoarea şi toată opera seamănă cu un tablu de Picasso, din perioada sa cubistă. Mai aplică nişte formule magice, altele de volum, de suprafaţă şi, fără să se vadă în oglindă, pocneşte din degete şi strigă fără să vrea: “Evrika”! De după uşă apare soţia sa cu lespedea în mână: “Cine-i fufa asta, Evrika”?
Florin Florian a scăpat de această dată cu capul tot sferic şi, cu o mână alungită, ca într-un Modigliani, ia telefonul şi apasă cu nasul pe butonul cifrei 1, şmecheria aia cu apelarea rapidă. E numărul lui şefu.
Ciunt tresare când îi sună telefonul, de li se scurută trompiţele tururor elefănţeilor de pe combinezonul său de noapte.
“Zi, Florine!” “Şefu, am terminat, sunt ca preşedinte, ales al popoului”.
Ciunt tace, îşi piţigăie buza de jos, se pune în poziţia sa preferată de ju jitsu, îşi vâră mâna în raniţa sa de noapte, dă două-trei ture prin interior şi scoate şublerul. “Florine, n-ai scos asimptota. Doi la mână: unde-i tangenta? Asta-i cea mai importantă, cum v-am explicat la şedinţa din pivniţă. Tangentă la problemele omului, tangentă la problemele ţării. În general, tangentă cam la tot şi o perpendiculară pe noi. Ca-n vorba aia porcoasă -să mă scuze soţia- cu ălea două sfere, mă rog, ca mingile de rugby, care participă, dar nu se bagă”.
Florin a râs şi s-a mai destins. I s-a descreţit fruntea de era să-i plesnească pielea. “Eşti haios, şefu. Săru mâna de ajutor”. Îşi întinde plapuma cu liniuţe şi bastonaşe peste tot recamierul şi adoarme fericit, programându-şi de pe telecomandă visul cu “Am fost ales preşedinte”.
Tangentu 0,07