FOTO. 113 amenzi în 6 ore. 439 de persoane verificate de poliţiştii sălăjeni


Poliţiştii sălăjeni au participat, joi, la un adevărat maraton rutier, reuşind, în mai puţin de 6 ore, să aplice 113 aamenzi şi sălegitimeze 439 de persoane.

“La data de 23 mai a.c., în intervalul orar 07.30 – 13.00, poliţiştii rutieri, de investigații criminale și de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Zalău, împreună cu polițiștii Secției nr. 1 de Poliție Rurală Zalău și alături de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale au desfășurat o acțiune în municipiul Zalău și pe raza de competență a secției, pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică în rândul comunității locale, prevenirea și descurajarea faptelor de natură penală și contravențională, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, dar și depistarea și îndepărtarea din trafic a persoanelor care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor, cu viteză excesivă sau neadaptată, care depășesc neregulamentar și, în general, care săvârșesc abateri în trafic de natură să genereze accidente rutiere.


În cadrul acțiunii, polițiștii au legitimat 439 de persoane, au verificat 350 de autovehicule, au efectuat 104 testări pentru depistarea consumului de alcool și au verificat nouă societăți comerciale.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 113 sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare totală de 18.735 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, polițiștii au reținut opt permise de conducere și nouă certificate de înmatriculare.
De asemenea, polițiștii au soluționat 23 de dosare penale și au identificat trei autori de infracțiuni în dosare penale rămase inițial cu autori necunoscuți.


Polițiștii sălăjeni vor desfășura astfel de acțiuni și în perioada următoare, în vedere menținerii unui climat de ordine și siguranță publică, pentru prevenirea producerii evenimentelor rutiere și menținerea unui climat de siguranță de șoselele din județul Sălaj.

Beţi în trafic

Au rămas fără permis pentru 90 de zile, după ce au fost depistați în trafic, în timp ce conduceau sub influența băuturilor alcoolice.

Joi, 23 mai a.c., la ora 08.59, pe Bulevardul Mihai Viteazul, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Zalău au oprit pentru control un autoturism, condus de un bărbat de 43 de ani, din Zalău.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul autoturismului a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.650 de lei şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile”, informează IPJ Sălaj..



Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *