FOTO. Autostrada Transilvania. Cum arată lucrările de pe tronsonul Poarta Sălajului – Zimbor


Lucrările pe Autostrada Transilvania A3, de pe tronsonul Poarta Sălajului – Zimbor, au fost filmate în această săptămână de pasionații de infrastructură. Sergiu Pnt a postat un clip filmat în 24 mai cu drona pe șantierul acestui tronson de 12 kilometri.

Potrivit site-ului 130km.ro, secțiunea Zimbor – Poarta Sălajului are 12,24 kilometri și este construită Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL.

Contractul, semnat în iunie 2020, are o valoare de 836,89 milioane de lei fara TVA, și este finanțat din PNRR. Ordinul de începere este din 31 mai 2021, iar acestea au început în 25 iulie 2022.

Potrivit datelor Cestrin, stadiul fizic al lucrărilor este de 67.88%, iar acestea ar trebui finalizate la 10.12.2025.

130km.ro mai amintește că există o procedura de licitație în derulare pentru nodul Românași, care va asigura descărcarea traficului de pe secțiunea Zimbor – Poarta Sălajului până la finalizarea secțiunii Poarta Sălajului – Zalău.

@ Foto: captură video Sergiu Pnt



Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *