Mii de persoane s-au strâns, sâmbătă, în Piața Unirii din municipiul Cluj-Napoca, pentru a participa la un miting de susținere a candidatului coaliției la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu.
Aceștia au fost prezenți la un miting regional cu reprezentanții celor trei partide care constituie Alianța „România, înainte!”.
Alături de Crin Antonescu “, au mai participat vicepremierul Cătălin Predoiu, președintele interimar al PNL, Kelemen Hunor, președintele UDMR, Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Emil Boc, primarul Municipiului Cluj-Napoca și Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, precum și alți lideri importanți regionali și locali.
Potrivit primarului municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, în Piața Unirii au fost prezente circa 20.000 de persoane.
Alături de cei peste 400 de liberali sălăjeni, prezenți la eveniment, a fost și deputatul Lucian Bode, care postat, ulterior, pe pagina sa de Facebook că ieri, la Cluj-Napoca, s-a dat semnalul că viitorul României este strâns legat de victoria lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale din luna mai. “Susținerea filialelor liberale din Transilvania pentru candidatul Alianței <România Înainte> este puternică și fermă.
Contextul este unul complicat, cu multe provocări. Nu este timp de adaptări și improvizații.
Pentru majoritatea celor înscriși în cursa prezidențială, pălăria este prea mare. Le lipsește fermitatea, autoritatea și experiența”, a spus liberalul.
Potrivit lui Lucian Bode, candidatul Crin Antonescu este cel mai potrivit pentru a duce cu succes bătăliile pentru România.
“Pe 4 mai alegem nu doar un președinte, ci o direcție pentru România! Crin Antonescu este președintele care dă direcția bună și sigură pentru România viitorului”, a conchis liderul PNL.