FOTO. Poliţiştii IPJ Sălaj îi învaţă pe elevi cum să se ferească de probleme cu legea


În perioada 22 – 26 aprilie a.c., polițiști Biroului Siguranța Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, împreună cu poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică şi poliţie rutieră, au desfăşurat activităţi educative în mai multe unităţi de învăţământ preuniversitar din mediul urban şi rural, în cadrul Programului Național ,,Școala Verde”.

Droguri, bullying, fraude online

“Activităţile au vizat prevenirea infracțiunilor comise cu violență, creșterea gradului de conștientizare a riscurilor, vulnerabilităților și consecințelor în ceea ce privește traficul și consumul de substanțe psihoactive, prevenirea fraudelor din mediul online, precum și combaterea fenomenului de bullying în unitățile de învățământ.

De asemenea, polițiștii le-au explicat copiilor noțiuni de educație juridică, precum răspunderea contravențională sau penală a minorilor şi le-au oferit recomandări în scopul reducerii riscului de victimizare și devenire a unor subiecți pasivi ai infracțiunilor comise cu violență, iar pentru a fi înțeleși cât mai bine, le-au oferit exemple concrete de infracțiuni.

 

440 de elevi instruiţi

Totodată, elevilor le-au fost prezentate regulile de circulație și importanța abordării unui comportament responsabil în calitate de pietoni, pentru prevenirea implicării acestora în evenimentele rutiere, iar într-o modalitate adaptată vârstei lor, le-au fost prezentate și indicatoarele de circulație cel mai des întâlnite, respectiv semaforul pentru pietoni, semaforul pentru autovehicule, marcajul cu „trecerea pentru pietoni”, „pistă pentru bicicliști”, „STOP”, fiindu-le explicate semnificația și importanța fiecărui indicator în parte.

Astfel, copiii au învățat că, pentru a fi în siguranță, trebuie să traverseze strada doar pe „zebră” sau pe culoarea verde a semaforului pentru pietoni, să se asigure de fiecare dată, să nu alerge pe trecerea pentru pietoni și să nu se joace pe drumurile publice sau în apropierea acestora.

Astfel, în cadrul activităților desfășurate de polițiștii sălăjeni în această săptămână, peste 440 de elevi din ciclul primar și gimnazial au fost informați cu privire la modalitățile de menținere a siguranței în mediul școlar.

La finalul activităților, elevii au avut numeroase curiozități și întrebări, la care li s-a răspuns, activitatea bucurându-se de un amplu dialog, mulți dintre aceștia exprimându-și dorința de a deveni polițiști”, informează IPJ Sălaj.



Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *