Fotografi din Belgia, Israel, Italia, Sri Lanka, Franța și România, în tabăra internațională de fotografie „Sălaj. Frumusețe, Tradiție, Poveste”


Ediția a VII-a a taberei internaționale de fotografie „Sălaj. Frumusețe, Tradiție, Poveste” aduce, în Sălaj, în perioada 24 – 31 mai 2024, fotografi din Belgia, Israel, Italia, Sri Lanka, Franța și România. Aceștia, prin fotografiile realizate, vor arăta frumusețea județului Sălaj, atât prin postări pe rețelele de socializare, cât și prin participarea lor la saloanele internaționale de fotografie.

Scopul taberei, organizate de Consiliul Județean Sălaj, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Asociația Foto Club Varadinum Oradea și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Țara Silvaniei”, este promovarea județului Sălaj prin prezentarea zonelor etnografice, geografice și culturale, care au potențialul de a atrage turiști.

Fotografii participanți:

Sara Gabriëls – Belgia

Și-a cumpărat primul ei aparat de fotografiat tip DSLR în anul 2016, iar apoi s-a înscris la un curs de fotografiere dedicat începătorilor. Pentru ea, aceste două momente au constituit startul unei aventuri care avea să devină uimitoare.

Doar un an mai târziu, la sfârșitul anului 2017, Sara Gabriëls a decis să își încerce norocul, începând să participe la concursuri internaționale de fotografie. Astfel, ea a dorit să afle dacă locul ei este în lumea fotografilor amatori. Distincțiile și premiile primite atunci se pare că i-au oferit un răspuns elocvent:

  • 2018: PPSA AFIAP
  • 2019: AFIAP – PPSA
  • 2020: EFIAP – MPSA
  • 2021: EFIAP/b – MPSA2 – Campioană a Belgiei la fotografie
  • 2022: EFIAP/s – GMPSA
  • 2023: EFIAP/g – Campioană a Belgiei la fotografie
  • 2023: A devenit prima persoană care a câștigat cea mai mare distincție („E.APS/g”) din partea Societății Fotografice Agile din Bangladesh

În doar opt ani de la debutul în cariera fotografică, Sara Gabriëls a câștigat multe titluri, medalii, premii și trofee, atât la nivel național, cât și la nivel internațional.

 

Menachem Sinai – Israel

De peste 20 de ani este fotograf profesionist.

Deținător al premiilor și distincțiilor E.SSP, M.NPS, GM.APS, EFIAP și E.IPAS, în curs de acreditare P.S.A.

Tipurile de fotografiere preferate: fotografia în natură, fotografia color, fotografia monocromă, fotografia sportivă, fotografia de portret și fotografia de călătorie.

A fotografiat în mai multe țări.

În prezent este pensionar, după 50 de ani de muncă.

 

Cristina Garzone – Italia

S-a născut în Matera și locuiește în Florența. Ea s-a dedicat, de ani de zile, fotografiei cu accent pe reportaj. A participat la nenumărate competiții fotografice italiene și străine, primind numeroase și prestigioase premii de-a lungul anilor. Printre cele mai importante, Premiul 1 la prestigiosul „Concurs de fotografie al 3-lea Emirates” din Abu Dhabi, în 2010, și Marele Premiu la cea de-a opta ediție a „Premiului Emiratelor pentru Fotografie” din Abu Dhabi, unde a câștigat în fața a 8.500 de participanți din 58 țări și a 36.000 de fotografii înscrise în competiție, cu portofoliul său intitulat „Pelerinaj la Lalibela”.

În februarie 2018 a fost premiată cu EFIAP/p, fiind prima femeie din Italia ce realizează acest obiectiv. În aprilie 2020 a primit cea mai înaltă onoare a fotografiei internaționale MFIAP (Maitre de la Federation Internationale de l’Art Photographique), menținând încă o dată recordul în Italia de a fi prima și singura femeie fotograf italiană care a obținut un titlu atât de important. În ianuarie 2021 a fost premiată cu EFIAP/d1, apoi în martie 2022 a primit premiul EFIAP/d2, iar la 1 martie 2023 a fost premiată cu EFIAP/d3 (Excellence FIAP Diamond 3).

Fotografiile ei au apărut pe coperți de reviste și diverse publicații, incluse și în monografii cu diverse argumente.

 

Giacomo Laschi – Italia

Trăiește și lucrează în Florența. Întotdeauna a fost atras de imagine și de cât de mult se învârte în jurul ei. Cinematografia l-a atras de la o vârstă fragedă, într-atât de mult încât, la 14 ani, și-a cumpărat primul său aparat foto de 8 mm, cel al începuturilor. Întâlnirea cu fotografia a avut loc la vârsta de 17 ani. Asta s-a întâmplat într-o perioadă de studii la Londra, unde a avut primele experiențe profesionale datorită întâlnirii cu un fotograf căruia i-a fost asistent, ca fotograf de bord, pe o navă de pasageri, care făcea legătura între Anglia și Australia.

A continuat să fie implicat în imagistică, pentru film și fotografie, producând o serie de documentare de călătorie și scurtmetraje ca realizator de film, urmând un drum de amator autodidact și reportaj fotografic de călătorie.

Susține workshopuri și cursuri de pregătire pentru post-producție, aplicând metodele în uz cu variațiile oferite de evoluția diferitelor programe pentru fotografie. Are cunoștințe solide asupra dinamicii montajului expresiv și corecției culorilor, calități indispensabile realizării filmelor în prezent.

 

Pandula Bandara – Sri lanka

Este Managing Director la Theme Brand Solutions [Pvt.] Ltd, o companie în domeniul producției publicitare. În 2017, pe fondul unor programe stresante la locul de muncă, a decis să urmeze un curs la PSSL și acolo și-a dat seama de pasiunea lui. Acolo a lucrat pentru a dobândi cunoștințe solide în domeniul fotografiei. A participat la multe excursii de fotografie, ateliere și ședințe de studio, pentru a-și actualiza constant abilitățile. Încă de la început, a participat la peste 800 de expoziții și concursuri internaționale de fotografie din 83 de țări, unde a fost judecat după abilitățile sale ca fotograf. Are în palmares 900 de medalii de aur și în total 3.300 de premii.

 

Jacky Martin – Franța

 

Practică fotografia din anii ʼ70.

Membru fondator al „Image en Boîte” din Elancourt în 1973, a fost președinte al Federației Fotografice Franceze din 1990 până în 2000, iar apoi membru al consiliului de administrație al FIAP, până în 2014, inclusiv patru ani ca vicepreşedinte.

Redactor-șef al revistei „Phot’Art International” timp de cinci ani, în prezent colaborează cu webmagazinul OpenEye.fr, încă de la crearea acestuia în anul 2017.

Are la activ numeroase expoziții în Franța, Europa și alte locuri din lume.

Participant la expoziții internaționale de pe cele cinci continente ale lumii.

Aproximativ o sută de premii (diplome și medalii).

Membru în jurii internaționale de peste 30 de ani.

 

Adela Rusu – Oradea, România

Membru al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România, din 2020 distinsă cu titlul MAAFR (Maestru al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România).

Membru al Societății Americane de Fotografie (Photographic Society of America), distinsă în anul 2021 cu Titlul de Excelență a Societății Americane de Fotografie EPSA. Membru al Federației Internaționale de Artă Fotografică, distinsă în anul 2023 cu Titlul de Excelență în Rang de Diamant1 – EFIAP/d1. Lector la Varadinum Photo School Oradea și Vicepreședinte la Varadinum Foto Club din anul 2017.

Absolvent Master la Facultatea de Arte din Oradea, secția „Pictură și Multimedia”. Din 2023, membru titular în Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Bihor.  Tot din 2023, este reprezentantul român al Asociației Internaționale Danube din Serbia.

Peste 600 de premii la Saloanele Naționale și Internaționale de Fotografie din 60 de țări.

150 de expoziții personale și de grup în țară și străinătate.

Peste 4000 de lucrări acceptate la Saloanele Naționale și Internaționale de Fotografie.

Participant la numeroase workshopuri și tabere de fotografie.

Formator autorizat CNFPA cod COR/CN 242401.

Evaluator în sistemul formării profesionale continue, cod COR 242411.

Membru în 125 de jurii la saloanele internaționale de artă fotografică.

 

Bikfalvi Zsolt – Carei, România

Născut în 1961, în Carei, unde locuiește și în prezent. Este masterand în Științe Economice, cu specializare Managementul și Marketingul Firmelor.

Membru fondator, vicepreședinte și director artistic al Foto Club „Vasile Vénig László”. Activitatea sa include organizarea de expoziții fotografice, organizarea de evenimente, expoziții de artă plastică, concerte de muzică clasică, conferințe, publicarea de cărți și albume foto și organizarea mai multor saloane foto internaționale.

Membru al MFVSZ (Asociația Mondială a Fotografilor Maghiari) și face parte din Comitetul de Etică și Disciplină.

Membru AAFR (Asociația Artiștilor Fotografi din România).

Certificat ca artist în arta fotografică de către Fédération Internationale de lʼArt Photographique (FIAP), singura asociație mondială de fotografie recunoscută de UNESCO din 2023, cu titlul de Excelență în Rang de Aur, E FIAP/g.

Membru al GPU – Global Photogrphic Union din Heraklion încă din toamna anului 2019, cu o certificare artistică GPU Crown2 și cu nivel ca artist fotograf GPU Aphrodite.

Fotografiile salele au fost expuse în peste șaizeci de țări de pe cinci continente ale lumii, în diverse saloane internaționale de fotografie și săli de expoziții. Mai multe dintre fotografii au fost premiate la saloane internaționale de fotografie. A avut 18 expoziții personale, organizate pe patru teme diferite în România, Ungaria, Slovenia și Ucraina. A avut posibilitatea de a fi membru în juriul Saloanelor de Artă Fotografică Internaționale, atât în România, cât și peste hotare.

 

Ovi D. Pop – Oradea, România

Născut la Oradea, în 9 aprilie 1973. Fotograf de peste 30 de ani. Este pasionat de fotografia de portret, de fotografia aeriană și bineînțeles de nudul artistic.

Este directorul Editurii „Duranʼs” din Oradea, sub îngrijirea căreia a publicat șapte ediții ale „Monografiei ilustrate a judeţului Bihor”, lucrare care conţine peste 1.500 de fotografii cu cele mai reprezentative locaţii din judeţ, respectiv șase ediţii ale „Ghidului turistic al judeţului Bihor”, trei ediţii ale albumului „Oradea mea”, o ediţie a albumului „Comitatus Bihoriensis”, o ediție a albumului „Nude in the City” şi multe alte vederi şi cărţi de buzunar. Aceste cărți reflectă activitatea publicistică și sunt produsul unei pasiuni de-o viață.

Din 2013 s-a orientat şi spre fotografia artistică, reuşind să întrunească criteriile pentru obţinerea distincţiilor naţionale şi internaţionale: MAFR (Maestru al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România) şi E.FIAP/p (Excellence de Fédération Internationale de l’Art Photographique) cu rang de aur.

Fotografiile sale au fost răsplătite cu 2.400 de premii, din care 650 de medalii de aur/ locul I / Trofee în 93 de ţări diferite. A avut mai multe expoziţii personale în: Oradea, Carei, Cluj-Napoca, Valea lui Mihai, Hajduszoboszló, Gyula, Bruxelles, Cernăuţi, Negova (Slovenia), Singapore, Chişinău, Pingyao, Minsk, respectiv mai multe expoziţii de grup în: Cluj-Napoca, Bucureşti, Szeged, Budapesta, Bratislava, Kosice, Cernăuţi, Ujhorod, Chişinău, Kolkatta, Shenzen, Monteviarchi, Guangzhou şi în Macau. Am jurizat în cadrul mai multor Saloane Internaţionale de Fotografie din România, Danemarca, Croaţia, India, Italia, Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Ecuador, Australia, China, Nepal, Kenya, Georgia şi Ucraina.

 

Ștefan Dorel Găină – Cluj-Napoca, România

 

Studii universitare de specialitate la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, între 1972-1976, licență, și 1976-1977, specializare, la secția Estetica industrială și arta interiorului (Design). Studii de doctorat între 2004-2006, la Universitatea de Artă și Design, Cluj-Napoca, încheiate cu susținerea tezei de doctorat cu titlul „Imaginarea imaginii” și obținerea titlului de doctor în domeniul Arte plastice și Decorative, în 2006.

 

Activitatea profesională-artistică s-a desfășurat după cum urmează: membru în următoarele fotocluburi: 1994-1977, Fotoclub Design, Cluj-Napoca; 1976-1994, Fotoclub Nufărul, Oradea; 1992-1998, Fotoclub Argus, Oradea; 1994-1989, membru al Asociației Artiștilor Fotografi din Republica Socialistă România; 1980-2020, membru în jurii ale evenimentelor expoziționale, locale, regionale, naționale și internaționale. Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, 1996-1989, stagiar, 1990 – până în prezent, titular, 1980-1982, Cenaclul Tineretului al UAP, 1983-1993, Atelier 35 România, Filiala Oradea, 1988-2005, membru în jurii ale evenimentelor expoziționale din artele vizuale locale, regionale, naționale și internaționale, 2015, membru în Comisia de finanțare a proiectelor culturale, arte vizuale a Ministerului Culturii din România, 2006-2009, membru AFCN, arte vizuale și artele spectacolului.

 

Din 1973 până în prezent, activitate de grafic design pentru evenimente culturale și artistice, concept și grafic design pentru publicații de cultură și artă, articole publicate în ziare, reviste și publicații de specialitate (fotografie, arte vizuale, design).

 

Dragoș Deme – România

Manager general cu experiență, cu abilități solide de rezolvare a problemelor și de organizare. Capacitate dovedită de a dezvolta strategii, de a identifica oportunități de creștere și de a depăși obiectivele.

În anul 2003, a înființat societatea D&M Comert Industrie SRL, cu o prezență stabilă pe piața de promoționale, iar din anul 2008, sub brandul „DeMedia” a construit un portofoliu impresionant de clienți, o realizare care poate fi atribuită angajamentului și profesionalismului oferit clienților.

Hobby-uri: scufundări, fotografie, editare foto.



Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *