Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Zalău au identificat și reținut marți, 4 februarie, trei bărbați în vârstă de 22, 35, respectiv 46 de ani, toți din comuna Crișeni, cercetați în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat în formă continuată.
În urma cercetărilor efectuate, s-a sabilit faptul că, la data de 17 ianuarie a.c., și ulterior, la data de 19 ianuarie a.c., cei trei s-ar fi deplasat cu un autoturism condus de bărbatul de 46 de ani, până în municipiul Zalău, unde cei doi bărbați de 22 și 35 de ani, ar fi pătruns prin efracție în curtea unei sociețăți comerciale, de unde ar fi sustras patru legături de cablu de cupru, având lungime totală de 241 metri, cauzând un prejudiciu de peste 19.500 lei.
Ulterior, aceștia s-ar fi deplasat cu autoturismul condus de bărbatul de 46 de anipână în localitatea Crișeni, unde ar fi topit cablul sustras și l-ar fi predat unui centru de colectare a fierului vechi.
În urma activităților investigative desfășurate de către polițiștii de investigații criminale, față de aceștia a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore.
Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Secției Poliție Rurală Zalău și a luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.