”Uite o egretă. Încă una. Asta nu-i albă, e gri… Ce frumoase pot fi… 1,2,3,4,5,6 rățuște sălbatice, una după alta. N-au ele nicio treabă. De ce ar avea? Acolo, pe luciul apei, departe de mal, sînt în siguranță. Ooo… Ce-i aia? O lișiță. O fi văzut ceva numai bun de prins și mâncat? Că uite cum dă din aripi, de zici că se pregătește de ceva concurs de plutit-zburat deasupra apei. Da, asta-i lebădă. Nici măcar nu trebuie să o văd de aproape. E atât de elegantă… Na, ditamai cioara fuge de uliu, care-i jumătate cât ea. Clar acolo e cuibul uliului. Și, dacă are și puișori… ”
Gândurile, la fel ca privirea, îmi fugeau în toate părțile. Mă uitam la tabloul, superbul tablou în mișcare al Lacului Vârșolț (pentru a câta oară?), și totul era ca de poveste. O poveste cu și despre viață, cu și despre păsări, despre pești, despre stufăriș, despre crengi care se reflectă în apă ca niște indicatoare: atenție, minunea naturii are nevoie de liniște!
– articolul complet pe Reporter pur și simplu –
În mica lume a Lacului Vârșolț, acolo unde viața are poveștile ei