Lucian Bode: “Nicio amânare nu mai poate fi tolerată în implementarea VO Zalău! Până la finalul anului, acest obiectiv trebuie dat in trafic!”


Tergiversarea lucrărilor care să ducă, într-un final, la mult așteptata fiinalizare a Variantei Ocolitoare Zalău, l-a determinat pe deputatul sălăjean Lucian Bode, fost ministru al Transporturilor, să publice, astăzi, pe o rețea de socializare, o declarație care vine să pună presiune pe antreprenorul în a cărui responsabilitate este acest proiect. “În anul 2020, în timpul mandatului de ministru al transporturilor, am deblocat acest proiect de importanță majoră pentru județul Sălaj și întreaga regiune de nord-vest. Pentru construcția variantei ocolitoare (VO) Zalău– etapa 2 s-au depus eforturi considerabile din partea celor implicați. Nu puține au fost momentele critice care au făcut ca startul bun al proiectului să fie încetinit, ceea ce a reclamat identificarea unor soluții adaptate noilor condiții.

A fost un efort de echipă iar în urma discuțiilor pe care le-am avut atât la nivelul coaliției de guvernare, cât si cu reprezentanți din cadrul ministerului transporturilor și ai companiei naționale de drumuri, acest proiect este foarte aproape de momentul când se va turna primul strat de asphalt”, spune Lucian Bode.

Potrivit acestuia, în prezent, la VO Zalău se execută lucrări pregătitoare demarării etapei de asfaltare propriu-zisă a celor 5,5 km – așternere mixtură asfaltică pe variantele provizorii, armare si cofrare fundație panouri balistice, execuția sectorului experimental pentru balast stabilizat cu ciment (BSC) etc.

“Cu un stadiu fizic de peste 60%, VO Zalău a ajuns într-un punct în care parcursul său devine ireversibil și se intră practic în linie dreaptă pentru a fi finalizată cât mai curând. Este nevoie în continuare de mobilizare si seriozitate pentru a fi atins acest obiectiv.

Nicio amânare nu mai poate fi tolerată în implementarea acestui proiect! Până la finalul anului, acest obiectiv trebuie dat in trafic”, atrage atenția deputatul sălăjean.

În opinia sa, faptul că pe șantierul VO Zalău încep să se vadă noi evoluții este îmbucurător “și mă aștept ca lucrările să avanseze într-un ritm mult mai alert, mai ales după perioada de stagnare care a avut deja un impact negativ asupra derulării proiectului”.

La finalul declarației sale, Lucian Bode spune că lucrul cel mai important, când ai responsabilitatea unor proiecte de anvergură, este să te lupți pentru a le duce la bun sfârșit, chiar dacă, pe parcurs, apar situații dificile care le îngreunează implementarea. “Se poate îngropa atât de ușor un proiect doar pentru că apar dificultăți, dar este mult mai greu să găsești soluții care să îi garanteze materializarea.

Finalizarea acestei investiții de infrastructură cât mai rapid este un test al profesionalismului și respectului pe care antreprenorul, împreună cu echipa de proiect, îl au de dat în perioada următoare!”, încheie sursa citată.

@foto facebook.com/lucianbode.ro



Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *