Lucrările la noua creșă din Zalău avansează, urmând să fie finalizate în cursul acestui an


Noua creșă, prin intermediul căruia numărul de locuri în învățământul antepreșcolar va fi suplimentat pentru 110 copii, este amplasată pe strada Bistriței, în vecinătatea bazinului de înot din cartierul Dealul Morii.

Lucrările, cu finanțare din fonduri europene, avansează considerabil, urmând să fie finalizate în cursul acestui an. Aferent acestui obiectiv va fi realizată și o parcare cu apoximativ 40 de locuri.

Împreună cu noile investițiii realizate sau aflate în derulare, respectiv locuințele ANL, bazinul didactic de înot, amenajarea terenului din zona CET și baza sportivă, această zonă trece printr-un amplu proces de dezvoltare.

“Creşa de pe strada Bistriței face parte din cele 18 contracte de finanțare semnate pentru atragerea de fonduri europene, prin care infrastructura şcolară din municipiu este mult îmbunătățită.

Valoarea acestor contracte depăşeşte 200 de milioane de lei, din care 7 investiții sunt deja finalizate, două proiecte sunt în implementare, iar 9 proiecte sunt în diferite stadii de elaborare a documentațiilor. Odată cu finalizarea investiției vor putea fi onorate aproape toate solicitările familiilor care au copii cu vârsta cuprinsă între 1 şi 3 ani și doresc înscrierea acestora într-o creșă.

Prin acest proiect finanțat din fonduri europene, în valoare de  21 milioane de lei, vor fi asigurate condiții corespunzătoare în învățământul antepreșcolar pentru 110 copii. De asemenea, vor fi create noi locuri de muncă și sprijinită participarea părinților pe piața forței de muncă. Totodată, această investiție completează proiectele destinate tinerilor, din cartierul Dealul Morii: două blocuri ANL, bazin didactic de înot, teren de sport tip II și amenajarea terenului în spațiu propice petrecerii timpului liber”, spune Ionel Ciunt, primarul municipiului Zalău.



One thought on “Lucrările la noua creșă din Zalău avansează, urmând să fie finalizate în cursul acestui an

  1. Buna, din mai nu ati mai postat nimic despre aceasta cresa, nu mai este nici o noutate?

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *