Maramureșean prins la volan beat și fără permis de polițiștii din Jibou


Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Jibou au oprit la finele săptămânii trecute, mai precis sâmbătă, între localitățile Tihău și Var, un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani din localitatea Ulmeni, județul Maramureș.

“În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, în urma interogării bazelor de date ale Poliției Române s-a constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Conducătorului autoturismului i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate în aplicația eDAC, s-a constatat că față de autoturismul condus de bărbatul în cauză executorul judecătoresc a dispus măsura sechestrului, în baza unei proceduri judecătorești. Astfel, polițiștii au reținut certificatul de înmatriculare al autoturismului și au întocmit proces-verbal de depistare a autourismului față de care fusese dispusă măsura sechestrului”, informează Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj.



Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *