Istoricul Simion Bărnuţiu s-a născut la 21 iulie 1808, la Bocşa, jud. Sălaj. A fost fiul Anei şi al lui Ioan Bărnuţiu, cantor şi învăţător sătesc, notează “Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900” (Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1979). A învăţat, mai întâi, la şcoala din satul natal, apoi, ultimii doi ani (1818-1820) i-a făcut la Şimleu. Timp de cinci ani a urmat cursurile liceului piarist din Carei, iar la Blaj, între 1826-1829, teologia.
Imediat după absolvire, a rămas ca profesor la liceul din Blaj, unde a îndeplinit apoi, până în 1834, funcţii de arhivar la Consistoriu şi prefect de studii la Seminar. Între 1834-1839 a fost notar consistorial în acelaşi oraş, reintrând din 1839 în corpul profesoral. S-a aflat în fruntea mişcării naţionale a românilor ardeleni începând din 1842, când a protestat cu violenţă împotriva tendinţelor de înlocuire a limbii române din biserică.
Lucrarea sa “O tocmeală de ruşine şi o lege nedreaptă” a constituit un adevărat manifest revoluţionar. Victimă a unui lung proces, Bărnuţiu a fost suspendat din profesorat în 1845, an în care s-a înscris ca student al Academiei de Drept din Sibiu. Încă de la declanşarea Revoluţiei maghiare, Simion Bărnuţiu a luat atitudine faţă de pretenţiile revoluţionarilor maghiari de a anexa Transilvania la Ungaria. În proclamaţia sa de la 13/25 martie el a revendicat recunoaşterea egalităţii naţiunii române şi a autonomiei Transilvaniei.
Marele sălăjean care cerea proclamarea independenţei naţiunii române
A elaborat textul importantului manifest “Provocaţiune”, care a fost făcut cunoscut cu prilejul primei adunări a românilor la Blaj, în ziua de 18/30 aprilie (Duminica Tomei), şi care a fost răspândit în principalele centre ale Transilvaniei, respectiv Blaj, Cluj, Târgu Mureş, Braşov. ‘A venit timpul ca iobăgia să se şteargă şi românii încă să se pună în drepturile lor ce li se cuvin ca unei naţiuni’, a afirmat cu acest prilej Bărnuţiu, potrivit lucrării “Revoluţia română din 1848” (Ed. Politică, 1969). Manifestul respingea declaraţia cu privire la alipirea Transilvaniei la Ungaria, se pronunţa în favoarea recunoaşterii naţiunii române ca egală în drepturi, a admiterii limbii române în administraţie şi în justiţie, pentru desfiinţarea iobăgiei fără răscumpărare.
La întrunirea din 25 aprilie/8 mai de la Sibiu a fruntaşilor transilvăneni, Simion Bărnuţiu a supus discuţiei proiectul programului Adunării din 3/15 mai de la Blaj, care cuprindea trei puncte: proclamarea independenţei naţiunii române, depunerea jurământului naţional şi protestul împotriva lipirii Transilvaniei la Ungaria, notează lucrarea amintită. Aceleaşi idei au fost reiterate şi în discursul pe care l-a ţinut la 2/14 mai 1848, în Catedrala Blajului, în care cerea fruntaşilor români, printre altele, “să ţină cu poporul să nu se rătăcească”.
Discursul reprezintă momentul care a fracturat discursul politic românesc tradiţional conferindu-i modernitate şi, implicit, oferind continuitate ideilor mişcării naţionale româneşti de până la 1918. Autorul său a sesizat procesul modernizării ce cuprinsese continentul şi monarhia austriacă şi şi-a construit în consecinţă discursul, primul şi de proporţii unice până la acea dată în istoria românilor transilvăneni. Simion Bărnuţiu a fost ales vicepreşedinte al Marii Adunări Naţionale de la Blaj (3/15-5/17 mai) şi a citit jurământul solemn, ce conţinea, într-o formă succintă, aproape toate punctele programului Revoluţiei române şi care a devenit actul fundamental al Adunării.
A murit în drum spre casă
Timp de aproape un an, s-a aflat în centrul tuturor acţiunilor: a fost preşedinte al Comitetului conducător al revoluţiei, s-a ocupat de recrutarea şi organizarea luptătorilor, a scris proclamaţii. În martie 1849, după înfrângerea mişcării s-a refugiat în Ţara Românească, de unde, după arestări şi eliberări succesive, a ajuns la Viena. Aici a urmat, timp de un an şi jumătate, cursurile Facultăţii de Drept, după care, din octombrie 1852, s-a înscris la aceeaşi facultate a Universităţii din Pavia, obţinând doctoratul în 1854.
A fost chemat, în ianuarie 1855, profesor la Iaşi, unde a predat filosofia la Academie (fosta Academie Mihăileană). În 1856 a fost numit profesor la Facultatea de Drept, ţinând cursuri de istoria dreptului roman, de drept natural, privat, public, de logică şi psihologie. A continuat să susţină aceleaşi idei liberale, unele chiar revoluţionare, ca în 1848, câştigând numeroşi adepţi. Entuziasmaţi de ideologia sa, aceştia au înfiinţat gruparea politică Fracţiunea liberă şi independentă, care număra printre membrii ei pe G. Panu, Şt. Micle, A. Fătu, A.D. Holban şi I. Creangă, potrivit “Dicţionarului literaturii române de la origini până la 1900” (Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1979).
Grav bolnav, a murit la 28 mai 1864, în drum spre casă, în pădurea Almaşului, fiind înmormântat în satul natal.
*în imagine, o carte din 1831 care i-a aparţinut lui Simion Bărnuţiu, cu o notă în acest sens a lui Cassiu Maniu, fratele lui Iuliu Maniu şi nepotul lui Simion Bărnuţiu (arhiva Ora Sălajului)