Într-un bilanț al misiunilor gestionate de pompierii sălăjeni în minivacanța de Rusalii se arată că, în perioada 21-24 iunie 2024, salvatorii sălăjeni au intervenit la misiunile specifice de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență în sprijinul comunității.
“La nivel județean, în minivacanța încheiată, s-au înregistrat 92 de misiuni dintre care:
- 78 de misiuni ale echipajelor SMURD, care au constat în acordarea primului ajutor medical calificat de urgență și transportarea la spital a persoanelor cu traumatisme sau cu probleme medicale grave;
- 4 intervenții la accidente rutiere, produse pe raza localităților Sâncraiu Almașului, Badon, Gâlgău și în municipiul Zalău, la care echipajele pompierilor au acționat pentru acordarea primului ajutor medical calificat și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor. În urma acestor evenimente, 8 persoane (7 adulți și 1 minor), conștiente și cooperante au fost monitorizate de către echipajele medicale aflate la locul solicitării, ulterior 4 dintre acestea fiind transportate la UPU-SMURD Zalău;
- sâmbătă noaptea și luni seara, pentru protecția populației, au fost transmise două mesaje de avertizare prin intermediul sistemului Ro-Alert privind manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pe raza mai multor localități din Vestul și Nord-Nord Estul județului;
- 2 intervenții pentru degajarea copacilor căzuți pe carosabil în municipiul Zalău și localitatea Ciumărna;
De asemenea, au fost asigurate măsurile de prevenire și stingere a incendiilor pe timpul desfășurării slujbei religioase la mănăstirea Bobota”, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Porolissum” al județului Sălaj.