Ministrul Cseke Attila s-a întâlnit astăzi cu oficialii Sălajului. Au fost abordate proiectele de investiții din județ


Prezent astăzi la Zalău, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), Cseke Attila, a participat o serie de întâlniri de lucru, una dintre acestea fiind cu primarii județului Sălaj. Gazda evenimentului a fost președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, la care s-au alăturat deputatul UDMR, Seres Denes, și prefectul Dari Toma.

Principalele subiecte abordate la aceasta întâlnire au vizat proiectele de investiții derulate de administrațiile locale prin MDLPA, adoptarea Codului amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, precum și programele de consolidare a clădirilor cu risc seismic.

“Consiliul Județean Sălaj este prima instituție de acest tip din țară care a semnat cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei un contract de finanțare prin Programul Național «Anghel Saligny», investiția fiind finalizată, de altfel, într-un timp foarte scurt. Astăzi, bilanțul acestui program în județul nostru arată astfel: trei poduri reabilitate, un drum județean modernizat și un altul cu un stadiu de execuție al lucrărilor de peste 85%. Sunt reușite cu care ne mândrim și care reflectă abordarea transparentă și buna colaborare cu Ministerul Dezvoltării. O infrastructură modernă este esențială pentru dezvoltarea durabilă a comunităților noastre, iar fiecare proiect derulat contribuie direct la crearea unui viitor prosper în județul Sălaj”, a transmis Dinu Iancu-Sălăjanu, printr-un comunicat de presă remis ulterior întâlnirii.



Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *