După ce au adunat, în 20 de ani, foarte multe nemulţumiri, angajaţii Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă din Zalău şi cei ai Bibliotecii judeţene intră, de joi, în grevă japoneză. Ei anunţă că nu vor întrerupe lucrul, ci doar vor purta banderole albe şi mesaje de bine la adresa guvernanţilor.
Revendicările protestatarilor
Federația Sindicală CULTURMEDIA afiliată Confederației Naționale Sindicale CARTEL ALFA, din care fac parte şi protestatarii sălăjeni arată care sunt revendicările lor.
Vezi şi:
FOTO. Lucrătorii Muzeului Judeţean protestează. Ce vor angajaţii
“20 de ani de DISCRIMINARE; 20 de ani de NESUSTENABILITATE! 20 de ani de STARE DE RĂU! 20 de ani de LEHAMITE și UITARE; AJUNGE!
Angajații din muzeele și bibliotecile publice din România declanșează joi, 4 aprilie, seria de acțiuni de protest față de situația dramatică în care se află această categorie socio-profesională.
Federația Sindicală CULTURMEDIA afiliată Confederației Naționale Sindicale CARTEL ALFA atrage atenția asupra degradării cronice a mediului profesional în care își desfășoară activitatea salariații din muzeele și bibliotecile publice din România, un sector profesional ignorat, uitat și minimalizat de toate guvernările.
Acțiunile guvernului de la sfârșitul anului 2023, culminând cu emiterea OUG 128/2023, au avut ca efect discriminarea fățișă a tuturor salariaților din sistemul public al muzeelor și bibliotecilor din România, în ciuda complexității pregătirii personalului, performanțelor profesionale a acestuia, importanței strategice și utilității domeniului.
Măsuri de urgenţă pentru…
În aceste condiții Federația Sindicală CULTURMEDIA solicită măsuri de urgență pentru:
Remedierea discriminării morale și salariale generate de OUG 128/2023 și egalizarea, de urgență, în plată a funcțiilor similare din sistemul muzeelor și bibliotecilor publice;
Alocarea unui buget de 0.9 din PIB către sectorul cultural cu o justă repartizare către instituțiile muzeale și biblioteci;
Remedierea anomaliilor actuale din sistemul de salarizare a personalului din instituțiile culturale – egalizarea cu instituțiile de spectacol;
Indexarea anuală a salariilor personalului plătit din fonduri publice din instițuțiile de cultură, cu rata inflaţiei;
Plata suplimentară a personalului din unităţile/instituţiile de cultură implicat în activitățile generatoare de venituri la bugetul de stat (cercetări arheologice preventive, alte activități generatoare de venituri proprii) precum și a personalului din echipele de proiecte finanţate din fonduri europene;
Plata orelor suplimentare efectuate de personalul din muzee și biblioteci și compensații financiare pentru personalul care lucrează permanent în weekend și în timpul sărbătorilor legale;
Respectarea, consultarea și implicarea partenererilor legali de dialog social în activitatea de legiferare care este de natură să producă efecte în
domeniu;
Contract colectiv de muncă unic, la nivel național pentru instituțiile muzeale și pentru biblioteci;
Pe data de 4 aprilie, membrii Federației Sindicale CULTURMEDIA, afiliată Confederației Naționale Sindicale CARTEL ALFA, vor protesta față de politicile salariale discriminatorii și față de neonorarea promisiunilor lansate în spațiul public de reprezentanții Guvernului”, anunţă protestatarii.