Un mare om de cultură sălăjean, Iuănaş, pasionat de tradiţiile sălăjenilor, a sosit de trei zile la Zalău, pentru a se antrena şi a se prezenta cum se cuvine, pregătit, în cea mai bună formă, la Festivalul Pălincii, care va avea loc în 25 mai la Zalău.
Pe marele sălăjean l-am găsit într-un birt, pe la 5 dimineaţa, în mare formă, cu capul pe o masă, două. A sughiţat de vreo trei ori, dar n-a uitat misiunea cu care a fost învestit de strămoşi şi cu care a venit de-a berbeleacul la festivalul pălincii.
“Dă-mi un borcan de moare şi-ţi zic tot”, a spus maestrul, sorbind cu sete din licoarea care i se prelingea din gură pe pieptul dezvelit şi păros, dar şi pe cămăşea tradiţională cu motive Versace şi Armani.
“Să mă mai lase arheologul ăsta culinar al vostru, Mircea Groza, cu supe, zupe şi năcrelile sale, că cea mai bună zupă e aia de prună. Şi asta-i şi cea mai veche. E tradiţie curată. Bine că o ars Burebista toate viile, că nu era nicio treabă cu o zamă de struguri de 10-15 grade, de numai ţi se sterpezesc dinţii. Bine că n-o ars prunii, ţâie-l Dumnezo între aleşi! Ia vezi dumneta una din asta făcută de mine, de 60-70 de grade, de când tragi o duşcă numa îţi vine a ţâpuri, toţi strămoşii îţi trec prin faţa ochilor, în dublu exemplar, câte doi. Asta-i istorie şi asta-i tradiţia adevărată! Eu de mic am fost arheolog din ăsta de zupe. Făcea tata bătrân zupă de asta de tri ori pă săptămână şi mă punea să o tot cuştulesc, până scăpa de mine, că adormeam cu capul pe jerunţi. Dar m-a şi călit. Eu ştiam de atunci, şi mai apoi au venit specialiştii englezi şi au aflat câte vitmine are pălinca noastră dragă, dragă. Uitaţi-vă la mine cât de pogan îs, am 46 de ani şi arăt ca de 64, dovadă că mă pot plimba prin timp. Când înainte, când înapoi, depinde câţi deţi am la dispoziţie”, a mai spus Iuănaş printre sughiţuri şi a trecut iar în poziţia sa preferată de relaxare, cu capul pe masă.
După o vreme a apărut şi nevastă-sa, Ilinca, după ce l-a căutat toată noaptea prin toate birturile din Zalău.
“Aşe mi-i de drag omu aista, că nu-i nime ca el. De tânăr o fost om de cultură. De pruni. Şi mie mi-o plăcut oameni din aiştia, cu care să poţi povesti despre orice. Numa să-i dai doi-tri deţi, că-ţi spune şi ce nu găseşti pe google. A fost dragoste la prima vedere, mă rog, beţie. Toţi feciorii din sat mergeau la sală, erau numai muşchi. Dar şi Iuănaş mergea zilnic, tot la sală, aia de la bufet şi era numai muci. Ăilalţi feciori mirosau toţi a feromoni, numa Iuănaş mirosea a fermentat. Borhot curat tot timpul, nu aveai cum să-l confunzi cu altul. Îl simţeam de departe şi ştiam când vine la mine. Venea pe tri cărări, dar ajungea unde trebe întotdeauna, la prună. Cum să nu iubeşti un asemenea unicat?”, a declarat Ilinca, încercând să-l ia în spate pe Iuănaş, drojdierul de cultură de prun al Sălajului, ca să ajungă primul când se dă drumul la festival, să sugă şi el un pic de suzlă de la primii stropi, ca să se mai trezească.
PrUna şi Una
One thought on “Nu-i fomeie ca Ilinca, nici beutură ca pălinca”