Ora Sălajului


Începem serios, dar mai în glumă. Deocamdată…

Iar pretextul de la care să pornim -mulţumim pentru sursa de inspiraţie- ne este oferit chiar de inima acestui judeţ mic, dar vioi: ceasul din centrul Zalăului. Ceas care, la fel ca un gânditor de la Hamangia, zace de multă vreme în durerea lui, stricat, cu privirea fixă, la fel ca ora, şi cu nişte cifre de-ţi vine să-ţi dai jos şuba şi să ieşi la bustul gol în centru, cu pieptul spre nord, ca să-ţi crească muşchi.

În fine, sunt multe lucruri stricate în judeţul nostru vioi, sunt multe lucruri care nu mai funcţionează, iar obiectivul nostru este de a încerca să mai forţăm repararea lor.

Şi, revenind la ceas, ne propunem să dăm ora exactă în presa sălăjeană, să mai punem umărul şi să împingem acolo unde nu merg treburile. Sau să ajutăm să fie duse la reparat, dacă nu putem să le schimbăm.

Sperăm ca domnul primar Ionel Ciunt şi celelalte oficialităţi ale judeţului să poată să-şi fixeze ceasurile după Ora Sălajului, ca să poată şi contribuabilii judeţului să-şi regleze cât mai bine ceasul biologic.

Cam atât deocamdată, cele bune! Ne vedem la ceas. La fix.



One thought on “Ora Sălajului

  1. Da, pentru că tot este într-o zonă foarte circulată, nu mai putem spune,, CENTRU ” care acuma s-a mutat în D-va Nord, chiar ar trebui să funcționeze. Doamne Ajută tuturor!

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *