Pompierii sălăjeni, la datorie. Peste 60 de misiuni în trei zile


La nivel județului Sălaj, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, s-au înregistrat 64 situații de urgență, la care salvatorii au răspuns cu promptitudine.

Echipajele SMURD au răspuns la 52 de solicitări pentru acordarea primului ajutor medical calificat de urgență persoanelor cu traumatisme sau cu probleme medicale grave.

S-a acționat pentru localizarea și stingerea a două incendii izbucnite pe un teren la vegetație uscată din apropierea localității Sânmihaiu Almașului și la un tablou de distribuție curent de pe un stâlp în orașul Șimleu Silvaniei, prevenind extinderea flăcărilor la vecinătăți și producerea unor pagube materiale însemnate.

În data de 17.05.2024 au fost desfășurate misiuni pentru înlăturarea unor elemente de construcție parțial desprinse de pe acoperișul și fațada mai multor imobile (două în municipiul Zalău și una în orașul Jibou) și pentru degajarea unui copac prăbușit pe carosabil  la ieșire din Zalău (spre Meseș), în urma vântului puternic. Pericolele a fost înlăturate în cel mai scurt timp.

Tot în această perioadă, echipajele de pompieri au intervenit la două evenimente rutiere, unul pe DN 1 F la urcare pe Meseș și cel de-al doilea la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu și Porolissum din municipiul Zalău. Cele două persoane implicate au fost asistate medical la fața locului, fără a fi nevoie de transportul acestora la spital.



Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *