Președintele CCR respinge posibilitatea reluării turului doi al alegerilor prezidențiale


Președintele CCR, Marian Enache, a detaliat în cadrul unui interviu pentru Juridice.ro care sunt atribuțiile instituției și care au fost motivele care au stat în spatele deciziei Curții de a anula alegerile prezidențiale. Acesta explică faptul că CCR are obligația de a veghea la respectarea procedurii de alegere a președintelui și să intervină “când constată că există un proces electoral viciat”. Marian Enache consideră că, de fapt, problema anulării procesului electoral este un indicator pentru democrația întregii societăți și spune că, în cazul acestor alegeri, “prejudiciul s-a produs”. Acesta arată că, prin decizia sa, CCR “a activat codul roșu” care semnalează o serie de probleme, dar nu le și rezolvă.

“Faptul că nu au fost descoperiți cei care au cauzat acest prejudiciu și care, de regulă, acționează cu mijloace sofisticate, uneori greu perceptibile, nu înseamnă că prejudiciul nu există în obiectivitatea lui și, ca atare, trebuie ignorat sau subestimat. Or, Curtea a constatat exact acest lucru, și anume că a existat o prejudiciere a rezultatului alegerilor prin încălcări ale legilor”, spune Marian Enache, care subliniază că CCR nu trebuie să țină cont de “emoționalitatea” rezultată în urma unei decizii de anulare a alegerilor. Acesta precizează că Curtea are dreptul inclusiv de a se sesiza din oficiu, dacă apreciază că este procesul electoral ar fi neconstituțional.

Președintele CCR evidențiază că deciziile Curții stau la baza informațiilor oficiale pe care alte autorități ale statului le furnizează: “Înscrisurile care cuprind aceste informații/date se bucură de prezumția de legalitate și de veridicitate. Curtea nu are competența constituțională de a le înlătura și nu este obligată să pună în discuția competitorilor electorali aceste informații. (…) Curtea nu poate pune la îndoială constatările factuale ale autorităților publice specializate care au avut incidență în procesul electoral, însă are competența să decidă dacă neregulile astfel constatate au avut gravitatea necesară care să impună anularea procesului electoral”.

Marian Enache a fost întrebat despre raportul Comisiei de la Veneția, care arată că nu se poate lua o decizie de anulare a alegerilor doar în baza unor informațiiclasificatedin partea serviciilor de informații. Acesta a explicat că aceasta este “o confuzie indusă”, deoarece în cadrul CSAT, “pentru prima dată de la înființarea sa”, s-a luat decizia desecretizării acelor documente, astfel încât acestea să fie disponibile publicului larg.

Întrebat despre posibilitatea unei erate pentru reluarea turului al doilea al alegerilor prezidențiale, Marian Enache a răspuns: “Exclus! Erata vizează doar îndreptarea unei erori materiale din cuprinsul unei hotărâri și nicidecum schimbarea sau modificarea soluției pronunțate. A susține posibilitatea unei asemenea erate constituie o eroare grosieră și o intoxicare a alegătorilor”.

În legătură cu comentariile vicepreședintelui SUA, J.D. Vance, președintele CCR spune că percepe acest mesaj ca fiind unul transmis pentru întreaga societate europeană, “în care se constată că democrația și statul de drept trebuie fortificate pentru apărarea cetățenilor”.Marian Enache consideră că J.D. Vance a subliniat ideea de fragilitate în privința democrației, “idee pe care Curtea Constituțională tocmai a constatat-o în hotărârile sale”.

Marian Enache a fost întrebat și despre amenințările lui Călin Georgescu, care a spus că judecătorii Curții Constituționale vor fi judecați pentru înaltă trădare: “Suntem pe vremurile lui Ivan cel Groaznic? (…) Asemenea manifestări, de «virilitate electorală», profund antidemocratice și periculoase, mâine vor fi îndreptate împotriva oricărui cetățean care va avea curajul să i se opună și să nu devină obligatoriu un adept al său”.



Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *