Un sălăjean in vârstă de 32 de ani a fost prins miercuri, 17 iulie, de către polițiști și pus în spatele gratiilor, condamnat fiind pentru infracțiuni în trafic. Bărbatul are de ispășit o pedeapsă cu închisoarea pentru conducere fără permis, dar și consum de alcool sau alte substanțe la volan.
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Sânmihaiu Almașului au fost cei care l-au depistat pe bărbatul de 32 de ani, din localitatea Fildu de Mijloc, condamnat la închisoare.
Pe numele acestuia, Judecătoria Huedin a emis un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate. Șoferul a fost condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare, în regim de detenție, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, urmând a fi transferat la penitenciar, în vederea executării pedepsei la care a fost condamnat.