.Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru următoarele zile și anunță o răcire consistentă a vremii, în acest weekend. În majoritatea zonelor țării temperaturile vor scădea brusc și va ploua pe arii extinse.
Prognoza meteo pentru vineri
În țară, în vestul, centrul și nordul țării, valorile termice vor fi în scădere față de intervalul precedent, în timp ce în restul zonelor temperaturile vor fi în continuare cu mult mai mari decât cele normale datei.
Cerul va avea înnorări și va ploua, în prima parte a intervalului în sud-vestul Olteniei și local în Banat, Crișana, Maramureș și în Transilvania, iar seara și noaptea în restul zonelor. Vor fi mai ales averse, pe arii restrânse se vor semnala descărcări electrice, iar cantitățile de apă, cu precădere în sud-estul țării, local vor fi de 10…15 l/mp și izolat vor depăși 20…25 l/mp.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări noaptea în Moldova, estul Munteniei și în cea mai mare parte a Dobrogei, unde vor fi rafale în general de 50…55 km/h, dar de scurtă durată și în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 18 și 29 de grade, iar cele minime între 6 și 16 grade, ușor mai ridicate pe litoral, spre 17 grade. Dimineața și noaptea, pe arii restrânse va fi ceață.
În Sălaj, temperaturile nu vor depăși 19 grade, iar pe timpul nopții se vor înregistra doar 7 grade. În timpul zilei de vineri, în special în orele dimineții, este foarte posibil să plouă.
Prognoza meteo pentru sâmbătă
Vremea se va răci, local semnificativ în nord-est și în jumătatea de sud-est a țării. În sudul, estul și parțial în centrul teritoriului în prima parte a zilei vor fi înnorări și local va ploua, apoi treptat cerul se va degaja. Izolat cantitățile de apă vor fi de 10…15 l/mp. În restul zonelor, cerul va fi mai mult senin.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări ziua în Moldova, estul Munteniei și Dobrogea, unde vor fi rafale în general de 50…55 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 și 23 de grade, iar cele minime în general între 3 și 10 grade. Dimineața și noaptea, pe arii restrânse va fi ceață.
În Sălaj, desi pentru sâmbătă se anunță vreme însorită, temperaturile vor fi în scădere. Astfel, pe timpul zilei, maximele nu vor depăși 16 grade, în timp ce pe timpul nopții ele vor scădea la 4 grade.
Prognoza meteo pentru duminică
Vremea va fi predominant frumoasă, iar valorile termice se vor situa în jurul celor normale. În vestul, centrul și nordul țării cerul va fi variabil, cu înnorări temporare noaptea, când pe arii restrânse temporar va ploua slab.
În restul teritoriului, la începutul intervalului vor fi unele înnorări și izolat posibile ploi slabe, apoi cerul va fi mai mult senin.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în a doua parte a intervalului la munte și în nord-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 și 23 de grade, iar cele minime se vor situa între 5 și 13 grade, mai scăzute în depresiuni. Dimineața și noaptea, pe arii restrânse va fi ceață.
În Sălaj, duminică, cerul va fi parțial noros, cu temperaturi maxime de 17 grade, iar noaptea va fi frig, urmând să se înregistreze 3 grade. În unele zone joase ale județului, temperaturile se vor apropia de cele ale înghețului.