“Urmează-ți vocația! Acum ai șansa de a avea o carieră în armată!” – cu acest îndemn sunt chemați tinerii sălăjeni să îmbrace hainele militare.
Ministerul Apărării Naţionale continuă activitatea de recrutare a candidaţilor, băieţi şi fete, pentru categoria de personal ”soldat/gradat profesionist”, anunță Centrul Militar Județean Zalău într-o postare pe Facebook.
“La nivel național sunt scoase la concurs 2.627 de locuri (12 locuri la unitatea militară din orașul Șimleu Silvaniei – arma auto – necesită permis categoria B și C).
• Înscrierea candidaților se face la sediul unităților militare unde sunt scoase posturile pentru concurs.
• Criteriile de recrutare a candidaților sunt următoarele:
– vârsta cuprinsă între 18 ani împliniţi, la data începerii programului de instruire şi cel mult 45 de ani împliniţi, la data finalizării programului de instruire;
– absolvenţi cel puţin ai primilor doi ani de studiu din învăţământul liceal, în condiţiile prevăzute de Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023;
– absolvenți ai învăţământului postliceal sau universitar cu licenţă de specialitate, cu certificat/diplomă de absolvire a instituţiei de învăţământ – doar candidaţii care optează pentru profesia de soldat/gradat profesionist în arma Aviație, specialitatea militară “însoţitor de bord – paramedic”;
– permis de conducere auto valabil, categoriile B şi C, eliberat de către autorităţile române – doar candidații care optează pentru arma Auto şi/sau pentru specialităţile militare care necesită conducerea tehnicii specifice auto din arma Geniu”, se arat[ ]n aceeași postare.
În ce privește, activitățile de recrutare și selecție, ele se vor desfășura după următorul algoritm:
• î𝐧𝐬𝐜𝐫𝐢𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐚𝐧𝐝𝐢𝐝𝐚𝐭̦𝐢𝐥𝐨𝐫: 07.05 – 03.06.2024 la sediul unității militare din Șimleu Silvaniei, respectiv la Biroul Informare-Recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Sălaj;
• 𝐬𝐞𝐥𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐚 𝐚𝐩𝐭𝐢𝐭𝐮𝐝𝐢𝐧𝐚𝐥ă 𝐠𝐞𝐧𝐞𝐫𝐚𝐥ă 𝐚 𝐜𝐚𝐧𝐝𝐢𝐝𝐚𝐭̦𝐢𝐥𝐨𝐫: 13.05 – 07.06.2024;
• 𝐩𝐞𝐫𝐢𝐨𝐚𝐝𝐚 𝐝𝐞 𝐞𝐟𝐞𝐜𝐭𝐮𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐞𝐱𝐚𝐦𝐢𝐧𝐚̆𝐫𝐢𝐢 𝐦𝐞𝐝𝐢𝐜𝐚𝐥𝐞: 20.05 – 14.06.2024;
• 𝐩𝐞𝐫𝐢𝐨𝐚𝐝𝐚 𝐝𝐞 𝐞𝐟𝐞𝐜𝐭𝐮𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐞𝐱𝐚𝐦𝐢𝐧ă𝐫𝐢𝐢/𝐞𝐯𝐚𝐥𝐮𝐚̆𝐫𝐢𝐢 𝐚𝐩𝐭𝐢𝐭𝐮𝐝𝐢𝐧𝐚𝐥𝐞 𝐦𝐞𝐝𝐢𝐜𝐚𝐥𝐞 ș𝐢/𝐬𝐚𝐮 𝐞𝐯𝐚𝐥𝐮ă𝐫𝐢𝐢 𝐩𝐬𝐢𝐡𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐜𝐞 𝐚 𝐚𝐩𝐭𝐢𝐭𝐮𝐝𝐢𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐬𝐩𝐞𝐜𝐢𝐚𝐥𝐞: 27.05 – 21.06.2024;
• 𝐭𝐞𝐫𝐦𝐞𝐧𝐮𝐥 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐥 𝐝𝐞 î𝐧𝐭𝐨𝐜𝐦𝐢𝐫𝐞 𝐚 𝐝𝐨𝐬𝐚𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐜𝐚𝐧𝐝𝐢𝐝𝐚𝐭: 02.07.2024.
Centrul Militar Județean Zalău mai face cunoscut că lista funcţiilor pentru care se organizează concurs, precum și graficul de desfășurare a activităților de recrutare, selecție și repartizare a candidaților, pot fi consultate atât la sediul unității militare care a scos locuri la concurs, cât și la sediul Biroului Informare-Recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Sălaj.
Cât despre selecția aptitudinală general, e constă în parcurgerea:
• probei psihologice (teste de aptitudini, chestionare de personalitate);
• probei sportive (traseu utilitar-aplicativ și alergare de rezistență pe distanța de 2000 de metri);
• interviului de evaluare finală (pentru orientarea vocaţională a candidaţilor).
“Candidații declarați ”Admis” la selecția aptitudinală generală vor efectua examinarea medicală la policlinica Spitalului Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Constantin Papilian” din Cluj-Napoca, în perioada menționată.
Acolo unde este cazul, candidații pentru anumite arme/servicii şi specialităţi militare vor efectua examinarea/evaluarea medicală specifică și/sau evaluarea psihologică a aptitudinilor speciale (numai după ce au fost declaraţi “Admis” la toate probele enumerate mai sus), în perioada menționată.
Ultima etapă a procesului de recrutare constă în completarea – finalizarea dosarului de candidat.
Pentru informații suplimentare și consiliere, vă rugăm adresați-vă:
– Regimentului 69 Artilerie Mixtă „Silvania” din localitatea Șimleu Silvaniei;
– Centrului Militar Județean Sălaj, de luni până vineri, între orele 08:00-16:00 (marți 10:00-18:00)”, anunță sursa citată.