O femeie de 47 de ani, localitatea Domnin, județul Sălaj, este cercetată de polițiști pentru infracțiunea de furt calificat, fiind bănuită că, în luna martie a acestui an, a intrat fraudulos în locuința unui bătrân de 87 de ani cu scopul de a-i fura banii.
La data de 9 iulie, în urma investigațiilor efectuate, polițiștii Secției nr.3 Poliție Rurală Jibou, de la Postul de Poliție Someş-Odorhei, au identificat și cercetat o femeie de 47 de ani, din localitatea Domnin, județul Sălaj, bănuită de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Din cercetările realizate de polițiști a reieșit că, la data de 1 martie, anul curent, femeia ar fi pătruns fără drept în locuința unui bărbat de 87 de ani, din localitatea Domnin, de unde ar fi sustras un portmoneu, cauzând un prejudiciu în valoare de 140 de lei.
Polițiștii continuă cercetările, în vederea documentării întregii activități infracționale a celei în cauză.
Pentru a preveni furturile din locuințe, polițiștii recomandă:
– în momentul în care părăsiţi locuinţa, încuiaţi ferestrele, uşile de acces în locuinţă şi în curte, chiar dacă lipsiţi pentru o scurtă perioadă de timp!
– în cursul zilei, chiar şi atunci când sunteţi acasă, încuiaţi poarta de acces în curte!
– activaţi sistemele de alarmă, în caz că dispuneţi de aşa ceva!
– încuiaţi şi asiguraţi uşile de acces în garaj şi anexe!
– nu lăsaţi bunuri de valoare în curte, la vedere!
– nu lăsaţi cheile în cutia poştală, sub ghivece de flori sau alte locuri ce nu prezintă siguranţă!
– după lăsarea întunericului, trageţi draperiile astfel încât să blocaţi vizibilitatea înspre interior!
– în cursul nopţii, încuiaţi atât poarta de acces în curte, cât şi uşile de acces în locuinţă şi anexe, chiar dacă sunteţi acasă!
– nu păstraţi documente sau lucruri de valoare la vedere, în locuri cum ar fi bucătăriile sau holul locuinţei!
– în cazul în care la uşa dumneavoastră se prezintă persoane care vând, cumpără diferite produse, evitaţi-le, în niciun caz nu le permiteţi accesul în curte sau locuinţă!
– cereţi să vi se prezinte şi verificaţi legitimaţiile şi cărţile de identitate ale persoanelor care vă vizitează şi îşi declină calităţi oficiale sau susţin că prestează anumite servicii!
– nu păstraţi în casă sume importante de bani şi nu faceţi publice valorile pe care le deţineţi!
– dacă sesizaţi persoane suspecte că ar fi comis sau ar pregăti comiterea unei spargeri, anunţaţi de îndată Poliţia la numărul de urgențe 112.