Primăria Zalău anunță că a fost semnat contractul de finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 5 – Valul renovării, pentru implementarea proiectului „Creșterea eficienței energetice a Școlii Gimnaziale „Iuliu Maniu”.
Proiectul vizează lucrări de creștere a eficienței energetice la corpurile A, B și C de clădire. În cadrul ședinței ordinare de Consiliu local desfășurate ieri a fost aprobat Devizul general, valoarea totală a investiției fiind de 33.087.297,99 lei.
Proiectul prevede lucrări de îmbunătățire a eficienței energetice și modernizare celor trei clădiri, incluzând: izolarea termică a fațadei, înlocuirea tâmplăriei exterioare și interioare, reparații în zonele de intervenție, reabilitarea acoperișului, instalarea de noi echipamente termice și electrice, montarea de sisteme pentru utilizarea resurselor regenerabile, precum și lucrări necesare obținerii avizului ISU, conform reglementărilor legale în vigoare.

