Personalități din Partidul Național Liberal, precum Nicolae Ciucă, Lucian Bode, Dinu Iancu Sălăjanu, Rareș Bogdan și Dan Motreanu, au efectuat o vizită în orașul Șimleu Silvaniei. În urma vizitei, primarul orașului, Cristian Lazăr, a fost apreciat pentru munca sa, administrarea orașului fiind considerată un model și pentru alte comunități.
„Cu determinare, multă muncă, implicare și grijă pentru comunități, primarii liberali își dezvoltă localitățile în ritm accelerat. Asta au apreciat la Cristian Lazăr, primarul PNL din Șimleu Silvaniei, cei 75% dintre alegătorii care l-au votat în 9 iunie.
A reabilitat termic 30 de blocuri din cartierul Gheorghe Lazăr, doar cu fonduri europene nerambursabile. Acum, facturile de încălzire ale localnicilor s-au redus la jumătate. A investit 5 milioane euro în noul Complex Multifuncțional Măgura, care a devenit mândria localității și un punct de atracție turistică și culturală.
Tot astăzi, la Șimleu, am vizitat și o afacere locală de succes: Spumante Silvania. Aici s-a investit serios pentru realizarea unor produse de calitate excelentă. Când administrația locală este partenerul mediului privat, investițiile sunt atrase ușor, iar locurile de muncă nou apărute cresc nivelul de trai pentru întreaga comunitate”, a declarat Nicolae Ciucă, Președinte al Senatului României și Președinte al Partidului Național Liberal.
„Șimleu Silvaniei sub administrația liberală este un model de dezvoltare care inspiră alte comunități.
Viitorul unei comunității se clădește prin investiții și printr-o relație strânsă cu mediul privat.
La Șimleu Silvaniei dovadă sunt proiectele finalizate și cele în derulare, finanțate din fonduri europene și guvernamentale, proiecte care au validat o viziune și o bună colaborare între nivelul local și cel central.
Fie că vorbim despre investiția în realizarea Complexului Multifuncțional Măgura, de peste 5 milioane de euro din fonduri europene, finalizată în acest an, fie că vorbim despre continuarea programului de construcție blocuri ANL pentru tineri, un proiect aflat în grafic, toate acestea, și multe altele, spun povestea unei administrații care lucrează pentru oameni.
O comunitate progresează când cei aflați în slujba ei pun suflet și generează proiecte pentru care obțin finanțare și le duc la bun sfârșit.
Județele cu administrații liberale au deja expertiza și școala bunei guvernări locale PNL. La alegerile locale din 9 iunie, sălăjenii și-au arătat susținerea față modelul liberal de dezvoltare care aduce bunăstare și care în ultimii 8 ani a făcut un salt important spre dezvoltare, prin alocarea de bugete record pentru investiții.
Județul Sălaj are antreprenori cu care ne mândrim și care sunt parteneri ai administrațiilor locale. În vizita la Spumante Silvania am redescoperit o poveste de succes, un business care a devenit un reper pentru noi sălăjenii și care este o carte de vizită importantă pentru noi.
Împreună, prin susținere reciprocă, comunitățile au toate șansele să prospere și să ofere tinerelor generații șansa să rămână și să pună umărul la dezvoltarea comunităților.
Continuăm proiectul liberal de dezvoltare pentru Sălaj!”, spune Lucian Bode, secretar general al PNL și vicepreședinte al Camerei Deputaților.