Puțini sălăjeni cunt cei care nu au auzit de Tică, DJ Tică. E DJ-ul zălăuan care ne-a ajutat pe foarte mulți dintre noi, în nenumărate rânduri, să ieșim din chinghile stresului cotidian, să uităm de griji, să ne bucurăm de cea mai bună muzică, să ne relaxăm. Însă, dincolo de meseria de DJ, Petru Nule (numele său de dincolo de scenă) este un om cu pasiunile sale, trăirile iubirile sale, problemele sale. Din nefericire, viața l-a pus la o grea încercare, astfel că, nu cu mult timp în urmă, a aflat că suferă de o boală nemiloasă: cancer. Vestea a lovit ca un fulger, astfel că majoritatea cunoscuților, prietenilor săi, au demarat o campanie umanitară. Redăm mai jos unul dintre zecile de mesaje postate în acest sens pe rețelele de socializare, la care dorim să adăugăm mesajul: “Tică, în lupta pe care o duci, noi nu te vom lăsa singur! Toți cei care te cunoaștem suntem alături de tine. Multă sănătate! Cu Dumnezeu înainte!”.
”VREM SĂ AJUTĂM!” este campania umanitară demarată de colegi de breaslă și prieteni ai îndrăgitului DJ, un om depre care ai fi spus că este de neatins de tristețe sau de boală pentru că întotdeauna a afișat bucurie și zâmbet în interacțiunile cu ceilalți.
”Oameni buni, dragi colegi și prieteni. Am preluat eu inițiativa împreună cu colegul meu DJ Sergiu Ivan, pentru a fi alături de un om extraordinar, DJ Tică Nule care, după cum știți, trece prin momente foarte grele atât el, cât și familia lui. Mesajul este simplu: VREM SĂ AJUTĂM! Las aici un cont direct în care puteți să donați fiecare după posibilități, sunt convins că din puțin se face mult si cel mai important este că împreună, toți cei care îl cunoaștem și nu numai, îl vom ajuta cu mare drag pe Tică să învingă cancerul! Doamne ajută!!!”, este mesajul lui Marius Sălăjean, prieten și coleg de breaslă al lui Tică.
Informațiile bancare și contul în care cei care doresc să-i vină în sprijin lui Tică pot dona orice sumă de bani este:
NULE PETRU – IBAN RO91BTRLRONCRT00K7069602 – SWIFT BTRLRO22.
Putem fi fiecare sprijin prietenului nostru Tică și familiei sale, soției și celor doi copii, pentru a face calea vindecării mai ușoară! Tică a început deja tratamentul, anunțul său postat la un eveniment recent fiind ”Doar mă relaxez, după care la luptă!”. Sute de prieteni i-au scris mesaje de încurajare și, cel mai important, au vrut ca prietenul lor să știe că nu este singur în această luptă.”