Trandafirii sălăjeni au fost răsădiţi în grădina judeţului


Lansarea candidaţilor PSD Sălaj pentru alegerile locale din 9 iunie. Într-o Sală a Sporturilor arhiplină, -câtă funză şi iarbă, cum ar zice poetul-, mai ales iarbă -cum ar zice răutăcioşii-, deşi la ce densitate de trandafiri sălăjeni era, de crescut amintita iarbă nici nu mai poate fi vorba printre ei.

Au fost prezentaţi candidaţii social-democraţi pentru alegerile locale, deşi, fiind vorba de aceeaşi dată şi pentru alegerile europarlamentare, ne-am fi aşteptat să-l vedem prezent şi pe candidatul social-democrat al organizaţiilor din Transilvania, Vasile Dîncu, menţionat în trecăt de un vorbitor, însă acesta a strălucit prin absenţă.
Au fost, în schimb, prezenţi câţiva invitaţi ai organizaţiilor din judeţe vecine, care au susţinut şi nişte discursuri.

În cazul sălăjenilor, printre alţii, a vorbit ex-subprefectul Florin Florian, din al cărui discurs am reuşit să reţinem doar că a spus de vreo trei ori “bună seara”, poate de emoţie sau poate că era foarte concentrat la campania electorală. Sau poate doar pentru că trebuia să vină seara şi încă nu sosise. Am mai reţinut şi că Florin Florian mai ridica din când în când degetele sau pumnii pe sus.


În schimb, primarul Ionel Ciunt a avut un discurs liber şi bine articulat, presărat cu îndemnuri mobilizatoare, care au smuls aplauzele asistenţei.

Nu insistăm asupra conţinutului specific electoral al discursului său, însă un gest frumos ne-a rămas în minte, faptul că le-a mulţumit şi că a salutat prezenţa vetranilor PSD Sălaj, foştii preşedinţi Iuliu Nosa şi Tiberiu Marc, precum şi a foştilor parlamentari Filonaş Chiş, Gheorghe Pop şi Radu Bara.
Şi casă să nu vă mai ţinem pe jar, vă prezentăm lista candidaţilor PSD la primăriile din Sălaj:

CORNEL LUNG – PRIMARUL COMUNEI SÂNMIHAIU ALMAȘULUI
GAVRIL PUȘCAȘ – PRIMARUL COMUNEI HALMĂȘD
IOAN CHEȘELI – PRIMARUL COMUNEI CRISTOLȚ predă ștafeta viceprimarului comunei VASILE HÂRDO
CĂLIN BERESCHI – PRIMARUL COMUNEI MIRȘID
FORIAN BONȚE – PRIMARUL COMUNEI SÂG
CĂLIN CRISTIAN PRODAN – PRIMARUL COMUNEI ȘIMIȘNA
DOREL MAN – PRIMARUL COMUNEI LETCA
EUGEN LAZĂR – PRIMARUL COMUNEI BUCIUMI
CHIȘ LEONTIN – PRIMARUL COMUNEI CHIEȘD
BOGDAN ALEXANDRU BERCEAN – PRIMARUL COMUNEI MESEȘENII DE JOS
SORIN MAXIM – PRIMARUL COMUNEI BĂNIȘOR
CRISTIAN OROS – PRIMARUL COMUNEI TREZNEA
DORIN GORGAN – PRIMARUL COMUNEI BOBOTA
AUGUSTIN VĂȘCAN – PRIMARUL COMUNEI POIANA BLENCHII
BERAR PAMFIL – PRIMĂRIA AGRIJ
GLIGOR CORDA – PRIMĂRIA ALMAȘU
MARIANA DĂNILĂ MUREȘAN – PRIMĂRIA BĂBENI
GHEORGHE DAMȘA – PRIMĂRIA BĂLAN
IOAN BAROU – PRIMĂRIA BOCȘA
FELICIAN FĂRCAȘ – PRIMĂRIA CIZER
IOAN MEȘESAN – PRIMĂRIA COȘEIU
FLORIAN POP – PRIMĂRIA CRASNA
IOAN TALOȘ – PRIMĂRIA CREACA
SORIN ȚÎRLEA – PRIMĂRIA CRIȘENI
DOINA POP – PRIMĂRIA DOBRIN
DANIEL MIRON – PRIMĂRIA DRAGU
DANIEL RĂCĂȘAN – PRIMĂRIA FILDU DE JOS
DANIEL IOAN CONTIȘ – PRIMĂRIA GÂLGĂU
DORIN TRIPON – PRIMĂRIA GÂRBOU
VASILE BODEA – PRIMĂRIA HIDA
COSMIN ȘAMȘODAN – PRIMĂRIA HERECLEAN
CLAUDIA TULBURE – PRIMĂRIA HOROATU CRASNEI
CORINA POP – PRIMĂRIA ILEANDA
DAN PUȘCAȘ – PRIMĂRIA IP
DĂNUȚ POCOL – PRIMĂRIA LOZNA
COSMIN BĂDĂCEAN – PRIMĂRIA MARCA
GHEORGHE OȘAN – PRIMĂRIA MĂERIȘTE
CLAUDIU PAȘCA – PRIMĂRIA PERICEI
FRANCISC PISEK – PRIMĂRIA PLOPIȘ
GELU STOICA – PRIMĂRIA ROMÂNAȘI
MARIAN SFARA- PRIMĂRIA RUS
RODICA MAN – PRIMĂRIA SOMEȘ ODORHEI
ALIN SUCIU – PRIMĂRIA SURDUC
GHEORGHE CHIȘ – PRIMĂRIA VALCĂU DE JOS
DORIN MUREȘAN – PRIMĂRIA VÂRSOLȚ
SIMION ROGOZ – PRIMĂRIA ZALHA
VASILE NICUȘOR TRESTIAN – PRIMĂRIA ZIMBOR

Orașele Șimleu Silvaniei, Cehu Silvaniei şi Jibou:
ROMEO SABĂU
CIPRIAN ANTIȘAN
INGINERUL DAN GHIURCO

IONEL CIUNT – PRIMARUL MUNICIPIULUI ZALĂU

FLORIN FLORIAN – candidat pentru Consiliul Județean Sălaj

În rest, cei prezenţi au cântat, s-au pozat şi s-au gratulat. Se spune că dragostea, la fel ca politica, trec prin stomac, dar în această privinţă, decorul a fost unul de austeritate, un flacon de apă şi o felie de cozonac. Cam ca la pomană.



Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *