Un tânăr condamnat, care fugea de pedeapsa cu închisoarea, săltat de polițiștii sălăjeni


Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sălaj au prins, ieri, 20 mai, un tânăr de 30 de ani, din comuna Dragu, pe numele căruia era emis un mandat executare a pedepsei cu închisoarea.

Acesta a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate pentru o perioadă de 1 an și 6 luni, de către Judecătoria Beiuș, ca urmare a săvârșirii unor infracțiuni la regimul rutier.

Activitățile au beneficiat de sprijinul lucrătorilor Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R. și a polițiștilor din cadrul I.P.J. Timiș – Poliția municipiului Lugoj.

Tânărul a fost condus și predat reprezentanților Penitenciarului Timișoara.

De asemenea, fața de acesta a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evadare, ca urmare a faptului că, nu s-a prezentat la organul de poliție în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei în termen de 7 zile de la data la care a rămas definitivă hotărârea prin care s-a dispus executarea pedepsei.



Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *