Ioan-Adrian Crișan (PNL) și Szilágyi Róbert-István (UDMR) au fost aleși vicepreședinți ai Consiliului Județean Sălaj, în urma votului exprimat de către consilierii județeni, în ședința extraordinară de astăzi, 11 noiembrie.
Alături de președintele Dinu Iancu-Sălăjanu, aceștia vor coordona activitatea dministrației județene în următorii patru ani.
Szilágyi Róbert-István se află la cel de-al treilea mandat de vicepreședinte, în timp ce Ioan-Adrian Crișan (PNL) a activat până acum în domeniul privat, acumulând o experiență de peste 17 ani în managementul bancar.
Tot luni, a fost stabilită componența comisiilor de specialitate ale CJ Sălaj, ce vor analiza și aviza proiectele de hotărâre:
▪️ Comisia buget-finanţe şi patrimoniu
▪️ Comisia juridică, administraţie publică locală şi situaţii de urgenţă
▪️ Comisia servicii publice, agricultură, mediu, turism
▪️ Comisia învăţământ, sănătate, protecţie socială, cultură, sport şi tineret
▪️ Comisia dezvoltare urbanistică, lucrări publice şi monumente