Început de săptămână cu vreme călduroasă și maxime de 18 de grade Celsius. Însă, nu vor lipsi aversele.
Luni, 24 martie, în Sălaj, temperaturile vor fi peste cele specifice datei din calendar, astfel că vremea va fi deosebit de caldã.
Valorile termice maxime se vor situa între 16-18 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 6 şi 8 grade Celsius.
În Sălaj avem parte de un început de săptămână cu vreme închisă, cu înnorări persistente și șanse crescute de precipitații, astfel că pe parcusul zilei se vor semnala câteva averse. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zonele montane.
Temperaturile maxime vor ajunge la 17 grade Celsius, iar minimele termice vor indica 8 grade Celsius. În general, vremea va fi plăcută, dar soarele va fi mai scump la vedere.
În zilele următoare vremea va rămâne instabilă, iar temperaturile vor scădea ușor și se vor situa în jurul valorilor de 14 – 18 grade Celsius.