Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj informează participanții la trafic cu privire la situația circulației rutiere și condițiile de deplasare pe drumurile publice din județ.
Astfel, la acest moment, pe drumurile naționale și județene din județul Sălaj se circulă în condiții de iarnă, fără a exista restricții, nefiind înregistrate blocaje majore, iar carosabilul este preponderent umed.
Polițiștii rutieri sunt prezenți în teren și acționează permanent pentru fluidizarea circulației, prevenirea producerii accidentelor rutiere și sprijinirea participanților la trafic, aflându-se în legătură permanentă cu administratorii drumurilor și cu societățile care desfășoară activități de deszăpezire.
“Polițiștii sălajeni sunt la datorie, acționând în sistem integrat pentru siguranța cetățenilor, iar situația din trafic este monitorizată permanent.
Participanții la trafic sunt sfătuiți să se informeze înainte de plecarea la drum și să respecte indicațiile polițiștilor aflați în teren”, mai face cunoscut IPJ Sălaj.
Totodată, Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj recomandă conducătorilor auto să circule doar cu autovehicule echipate cu anvelope de iarnă, să verifice starea tehnică a vehiculului, să adapteze viteza la condițiile de drum și trafic, să păstreze o distanță de siguranță corespunzătoare și să evite manevrele riscante și frânările bruște.

